Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, printre altele, că profesorii care vor ieși la pensie vor beneficia de o primă. De asemenea, ministrul a mai anunțat și care va fi valoarea acesteia.
În cursul zilei de luni, 27 februarie, ministrul Educației, Ligia Deca, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre mai multe aspecte ce țin de legile educației naționale.
Astfel, ministrul Educației a precizat că salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, baza fiind salariul mediu brut pe economie.
”Ne dorim educatori şi profesori motivaţi, preţuiţi şi susţinuţi. Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Această prevedere este inclusă în legile educaţiei şi avem sprijinul politic al coaliţiei pentru a o pune în practică”, spune aceasta.
Normă redusă de muncă pentru cadrele didactice cu mai mult de 15 ani vechime
Ministrul Educației, Ligia Deca, a mai spus că norma va fi redusă pentru cadrele didactice care au peste 15 ani vechime, explicând motivul pentru care se va lua o astfel de decizie.
”Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime de peste 15 ani, pentru a păstra atractivitatea profesiei şi pentru a da timp acelor profesori cu experienţă să se poată implica fie în management şcolar fie în activităţi de mentorat”, a mai spus șefa de la Educație.
Cadrele didactice care se pensionează vor primi o primă
De asemena, ministrul Educației a mai spus că acele cadre didactice care se pensionează vor primi o primă în valoare de două salarii de bază. Nu în ultimul rând, oficialul român a mai spus că se va asigura un nivel mai bun în ceea ce privește mentoratul didactic pentru debutanți și stagiari.
”Se acordă o primă în cuantum de două salarii de bază cadrelor didactice, la data încetării de drept a contractului individual de muncă”, precizează ministrul Educației, Ligia Deca.
De asemena, ministrul Educației a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care spune că proiectele de legi ale educației au fost publicate pe site-ul instituției.
”Proiectele de legi ale educației (Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior) au fost publicate astăzi pe site-ul instituției.
Ministerul Educației va rămâne permanent deschis analizei opiniilor și propunerilor pe care le va primi, inclusiv pe parcursul procesului de avizare interministerială și dezbatere parlamentară”, se arată pe pagina de Facebook a ministrului Educației.