Două televiziuni din România se închid la 1 martie

Lansate în urmă cu aproximativ trei ani aceste canale TV se vor închide începând de vineri 1 martie.

Televiziunile Telekom Sport 5 și Telekom Sport 6 se vor închide din 1 martie 2019. Furnizorii de servicii de televiziune cu plată vor avea posibilitatea de a înlocui în grile aceste televiziuni cu posturile tv Telekom Sport 3 și Telekom Sport 4, dar acordurile de retransmisie și condițiile financiare trebuie renegociate, deoarece conținutul difuzat pe Telekom Sport 3 și Telekom Sport 4 este superior calitativ celui difuzat pe Telekom Sport 5 și Telekom Sport 6. 

Acordurile de retransmisie se vor renegocia până pe 31 martie 2019, perioadă în care furnizorii de servicii de televiziune cu plată vor putea retransmite Telekom Sport 3 și Telekom Sport 4 în condițiile contractuale anterioare, conform unei comunicări postate pe Forumul Softpedia. Începând cu 1 aprilie 2019, televiziunile Telekom Sport 3 și Telekom Sport 4 vor rămâne disponibile doar în grilele furnizorii de servicii de televiziune cu plată care au semnat un nou contract cu Telekom România.

Sursa: HD SATELIT