Două treimi din milionarii Americii se tem că vor pierde toţi banii într-o prăbuşire a pieţelor

Un sondaj efectuat de banca elveţiană UBS spune că 63% din milionarii care au mai puţin de 5 milioane de dolari consideră că avuţia lor este ameninţată şi se tem că nu-şi vor putea susţine nivelul de trai cu care s-au obişnuit.

Este greu să fi milionar în "noul normal" al pieţelor nesigure care oferă randamente mici. Aceasta este observaţia făcută de portalul financiar Zero Hedge pe marginea unui sondaj efectuat de banca elveţiană de investiţii UBS în rândul milionarilor din SUA. Cei mai mulţi dintre ei au temerea că nu-şi vor putea conserva şi în viitor actualul nivel de trai şi statut social. De fapt, două treimi dintre aceştia recunosc şi faptul că motivaţia principală pentru a strânge cât mai multă avere este dobândirea unui sentiment de siguranţă. Dacă bogaţii care au avere netă de peste 5 milioane dolari sunt, în general, liniştiţi cu privire la viitorul lor, în schimb, cei care au sub acest prag se simt încă vulnerabili. 63% din ei cred că o mişcare greşită precum pierderea locului de muncă sau o prăbuşire a pieţelor financiare ar urma să aibă un efect nemijlocit asupra stilului lor de viaţă.

Nici măcar pentru ce au realizat nu sunt tocmai încântaţi. 87% dintre ei spun că dacă ar putea să dea timpul înapoi, multe lucruri le-ar face diferit. Cel mai mare regret este cel legat de o decizie greşită în trect în familie (23%), apoi cel de a nu fi petrecut mai mult timp cu familia (17%), că au pierdut nişte şanse (15%), că nu au avut grijă de sănătatea lor (11%), că au făcut un pas eronaat în carieră (9%) şi că s-au axat prea mult pe cariera lor (7%).

Cei care au acumulat averi între 5 milioane dolari şi 10 milioane dolari par a fi deopotrivă nesiguri pe stilul de viaţă pe care l-au ales. Întrebaţi ce ar face diferit dacă ar afla că mai au de trăit numai cinci ani, răspunsurile care au venit cel mai frecvent ar fi acela că ar călători mai mult (64%) şi că ar petrece mai mult timp împreună cu familia (61%). 44% dintre respondenţi s-ar pensiona, 37% ar încerca să fie mai buni, 36%ar aloca mai mult timp pasiunilor lor, iar 28% ar încerca să se bucure mai mult de plăcerile vieţii. Interesant este că doar 3% dintre bogaţi răspund că ar munci mai mult în ultimii cinci ani de viaţă pentru a lăsa mai mult în urmă familiei.