Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre șansele organizării unor alegeri anticipate și cine va fi premier după acestea. Conform președintelui există două variante pentru ca scenariul anticipatelor să fie realizat, iar decizia aparține Guvernului.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că scenariul organizării de alegeri anticipate este 50% realist, arătând că există două variante pentru a se ajunge într-o astfel de situaţie, transmite Agerpres.
„Scenariul cu alegerile anticipate este 50% realist”, a spus Iohannis, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii organizată la Palatul Cotroceni.
Două variante pentru alegerile anticipate
Preşedintele a afirmat că pentru organizarea de alegeri anticipate există două variante, respectiv demisia premierului Ludovic Orban din funcţie sau adoptarea unei moţiuni de cenzură în Parlament.
„Există două variante, fie demisionează, fie concepe o lege şi să fie nemulţumiţi suficienţi ca să demită Guvernul prin moţiune de cenzură. Alte variante sunt puţin probabile”, a explicat şeful statului.
El a adăugat că declanşarea alegerilor anticipate reprezintă o decizie care aparţine Guvernului.
Potrivit preşedintelui, chiar dacă vor fi organizate alegeri anticipate, premier va fi tot Ludovic Orban.
Iohannis s-a declarat mulţumit de activitatea Guvernului.
„O să mai apară tot timpul probleme, fiindcă PSD are o mulţime de parlamentari. PSD îşi schimbă feţele, dar nu năravul. Vor veni cu iniţiative care mai de care dăunătoare Guvernului”, a susţinut el.
Pe cine ar vrea la Primăria Capitalei
În ceea ce priveşte Primăria Capitalei, Iohannis a spus că ar prefera un primar general altul decât de la PSD.
„Preferabil să fie de la PNL”, a spus el, precizând că nu a avut discuţii cu liberalii privind candidaţii la alegerile locale de anul viitor.