"UE va fi mai puternică" vs "Europa se dezintegrează"
Mobius: "Cu siguranță, europenii vor continua să negocieze, dar în cele din urmă vor ajunge la o înțelegere, în primul rând pentru reforma și în al doilea rând pentru a susține piețele cu lichiditate suplimentară, iar euro va ieși mai puternic decât înainte de criză, și UE va fi mai puternică decât este acum din punct de vedere politic. Acest lucru va dura însă, nu se va intampla în doar câteva luni, ceea ce înseamnă că și această încertitudine va mai continua un timp."
Soros: "Oricine își dă seama că situația din Europa nu este sustenabilă încearcă să meargă mai departe sau să dea înapoi. Nu poți rămâne în situația asta. Oricine vede asta devine anti-european și caută soluții mai degrabă naționale".
"Euro este o moneda de mare succes" vs "Soluţiile au venit prea târziu"
Mobius: "Daca vă uitați în presa economică, una din marile confuzii se referă la relația între moneda euro și datoria suverană europeană. Nu există nicio legatură între moneda euro și datoria suverană europeană. Grecia poate trece înapoi la drahmă, poate trece la alune, poate trece la dolarul Zimbabwe, poate trece la orice moneda își doresc, dar datoria lor rămâne în euro".
"De aceea, nu are niciun sens să spui că Grecia trebuie să părăsească zona euro sau UE. Euro este o moneda de foarte mare succes. Trebuie să nu uităm că are o istorie foarte scurtă și cu toate acestea a reușit să depășească dolarul american în multe privințe. Eu cred că euro va continua, UE va continua, amândouă vor deveni mai puternice ca urmare a acestui proces, dar acest proces va dura ceva timp. Iar acest lucru este evident dacă ajungi să călătorești prin Europa".
Soros: "Dacă luăm în calcul magnitudinea crizei, ceea ce s-a decis este prea puţin, iar soluţiile au venit prea târziu"
"Grecia este într-o situație teribilă și se confruntă cu un posibil faliment". Grecia încă se confruntă cu pericolul de a intra într-o "spirală a morţii", deoarece costul ataşat pachetului de ajutor extern pregătit de liderii zonei euro este prea mare.
"Italienii sunt printre cei mai economi oameni din lume" vs "Să fie restrânsă suveranitatea Italiei"
Mobius: "Am fost recent la Milano. Trebuie să nu uităm că activele acestor țări sunt uriașe. Și nu vorbesc numai despre clădiri, orașe sau artă, ci ma refer și la resursele lor umane. Astfel că nu ar fi nicio problemă pentru aceste țări să își plătească datoriile dacă își doresc acest lucru cu adevărat".
"Italienii sunt printre cei mai economi oameni din lume și știu acest lucru pentru că unul dintre cele mai mari noduri de vânzări pentru fondurile noastre este în Italia; italienii cumpără cu precădere unități din fondurile noastre de investiții. Acești oameni sunt economi. Problema este că nu vor să dea acești bani guvernului".
Soros: "Pentru a rezolva cealaltă problema majoră – incapacitatea unor guverne de a împrumuta la rate ale dobânzii rezonabile – BCE va trebui să reducă dobânda de refinanţare, să încurajeze aceste guverne să emită certificate de trezorerie şi să stimuleze băncile să îşi păstreze lichidităţile sub forma acestor certificate în loc de depozite la BCE. […] Astfel, se va permite unor ţări precum Italia să împrumute pe termen scurt, la costuri foarte reduse, în timp ce BCE nu va credita guverne şi nu va tipări bani. Ţările creditoare pot impune în mod indirect disciplina Italiei, controlând cât de mult se poate împrumuta Roma în acest fel".
CONCLUZIA: Unul vrea să cumpere cât mai ieftin și creează panică și volatilitate, câștigând pe termen scurt, celălalt le spune clienților săi să privească pe termen lung și să evite luarea de decizii pripite sub acest zgomot alarmist privind Europa.