Prima companie petrolieră care a modificat prețurile carburanților este OMV Petrom, cea mai mare companie de pe piața românească după numărul de stații de alimentare.
Motivul pentru care benzina și motorina sunt mai scumpe de la 1 ianuarie: modificarea metodei de calcul a accizei, în care nu se mai ia în calcul nivelul cursului de pe octombrie al anului precedent ci, în cazul în care acesta este mai mic, nivelul cursului înregistrat pe data de 1 octombrie din urmă cu doi ani, actualizat cu rata medie a inflației din luna septembrie a anului precedent.
Curs efectiv de 4,738 lei/euro
Astfel, pentru 2014, cursul de schimb utilizat la calcularea accizelor va fi cel de 4,5223 lei/euro de pe 1 octombrie 2012, indexat cu rata medie a inflației de 4,77%, din septembrie 2013, și nu cursul de 4,4485 de pe 1 octombrie 2013. Cu alte cuvinte, cursul utilizat la calculul accizelor va fi de 4,738 lei/euro, cu 4,77% mai mare decât cel utilizat pentru acest an și cu 6,5% mai mare decât cursul de 4,4485 lei/euro de pe 1 octombrie 2013, curs ce ar fi trebuit utilizat potrivit vechiului cod fiscal, dar și potrivit directivelor europene, la calcularea accizei.
Dacă pe 31 decembrie 2013 un litru de benzină standard 95 costa la stația Petrom de pe Calea Dorobanți din București 5,68 de lei, astăzi același sortiment de benzină costă 5,77 de lei, așa cum se poate oberva și din imaginile de mai jos.
Prețuri practicate ieri de Petrom la stația de pe Calea Dorobanți.
Noile prețuri ale Petrom din aceeași stație.