Lumea se așteaptă ca nu peste mult timp China să devină cea mai mare putere a lumii, câștigând astfel bătălia pe care o duce cu Statele Unite ale Americii, care pierd din ce în ce mai mult teren economic, politic și chiar militar.
Nu demult, publicația The Economist a prevenit asupra pericolului pe care l-ar avea o Chină puternică din punct de vedere militar. Mai mult, chiar americanii de la Forbes l-au clasat anul acesta pe liderul chinez pe primul loc în topul celor mai puternici oameni din lume, în timp ce pe președintele lor, Barack Obama, l-au "așezat" pe următoarea poziție.
Totuși există câteva cifre oarecum necunoscute publicului larg, care demonstrează că dominația Chinei este aproape. Cei de la businessinsider.com le-au pus pe toate într-un mănunchi și le-au publicat într-un material.
1. În 1998, SUA avea 25% din totalul pieței industriei high-tech, iar China doar 10%. La doar 10 ani după, Statele Unite aveau doar 15%, în timp ce China deținea 20%.
2. Timp de 100 de ani, SUA au fost pe primul loc în topul celor mai mari consumatori de energie. Anul trecut, China a decenit numărul unu.
3. Robert W. Fogel, profesor la Universitatea din Chicago, a spus că economia chineză va fi de 3 ori mai mare decât cea a Statelor Unite până în anul 2040, în cazul în care trendul actual va continua.
4. China a trecut de pe locul 14 pe locul al doilea în topul statelor cu cea mai intensă activitate țtiințifică și de cercetare.
5. China este o piață ieftină: un muncitor de la uzina Apple are un salariu de 293 de dolari pe lună.
6. China controlează mai mult de 90% din stocul global total de materiale rare.
7. Conform unui studiu, în cazul în care deficitul comerical al Statelor Unite cu "imperiul" chinez va crește în ritmul de acum, America va pierde în acest an un milion de locuri de muncă.
8. China produce cea mai mare cantitate de energie solară și eoliană din lume.
9. Rusia și China au decis să nu mai exprime în dolari tranzacțiile comericiale pe care le au între ele.
10. China deține cel mai rapid supercomputer din lume.
11. La fiecare dolar pe care un chinez îl cheltuie pe bunuri din America, Statele Unite cheltuiesc 3,9 dolari pentru produse chinezești.
12. Aproape jumătate din totalul absolvenților de facultate din America sunt străini.
13. China are cel mai rapid tren din lume și cea mai mare rețea de trenuri de mare viteză.
14. Numărul angajaților din industria americană de IT a fost mai mic în 2010 decât era în 1975.
15. China este cel mai mare furnizor de componente importante pentru Departamentul American de Apărare.
16. Conform autorului Clyde Prestowitz, cele mai mari exporturi din China în SUA sunt cele de echipament IT.