Piaţa de soft şi soluţii IT ar putea înregistra creşteri de până la 25% ca efect al cererii venite din partea administratorilor fondurilor de pensii private.
Opiniile jucătorilor din piaţă despre oportunitatea de business reprezentată de sistemul pensiilor private obligatorii sunt contradictorii. Estimările companiilor în ceea ce priveşte creşterea care va fi generată de nevoile de software şi servicii IT din acest domeniu variază de la 5% la 25% şi chiar până la dublarea pieţei.
Cei mai optimişti sunt reprezentanţii companiei Siveco, care spun că reformarea sistemului de pensii are o influenţă directă asupra evoluţiei pieţei de soft şi soluţii IT, atât ca valoare cât şi ca structură. „Reforma atrage după sine necesitatea ca societăţile de administrare de fonduri de pensii, societăţile de asigurări de viaţă, precum şi societăţile de investiţii financiare să aibă implementate, până la începutul lunii ianuarie 2008, sisteme dedicate de administrare a fondurilor de pensii, precum şi de management al portofoliului de produse“, argumentează Andreea Niculae, Business Development Manager pentru industria serviciilor financiare la Siveco România. „Vorbim, astfel, de un sector în plină dezvoltare, iar raportat la vânzările de anul trecut, este estimată o creştere de 100%“.
Mai rezervat este Liviu Drăgan, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, care crede că piaţa se va dubla, dar nu imediat, ci peste trei-patru ani. „De exemplu, câte companii româneşti livrează software asigurătorilor? Eu cred că fondurile structurale vor aduce mai mulţi bani decât pensiile private“, spune el, adăugând că acestea din urmă nu pot aduce industriei IT o creştere mai mare de 25%.
Cele mai moderate estimări vin de la Kepler-Rominfo. Petrişor Guţă, directorul executiv al companiei, crede că piaţa de soft şi servicii va creşte cu cel mult 5% datorită pensiilor private. „Piaţa românească este deja suficient de matură şi de semnificativă ca volum, aşa că impactul pensiilor private este destul de mic“, explică el.
Analiştii privesc piaţa cu prudenţă Unul din motivele pentru care există această confuzie în privinţa potenţialului impact al pensiilor private asupra industriei autohtone de software şi servicii este faptul că întregul proces de reformă este într-o fază incipientă.
„Nu cred că la ora actuală cei care administrează fondurile de pensii au nişte softuri care să le gestioneze“, spune Valentin Tomşa, director general la SAP. „Se vor ocupa de acest lucru abia atunci când vor şti câţi asiguraţi vor avea. Este evident că şi dimensionarea unui sistem informatic se face în funcţie de numărul persoanelor pe care îl deserveşte sau de datele pe care le va cuprinde“. Mai concret, dacă una dintre companii nu reuşeşte să atragă decât un număr limitat de clienţi, de exemplu, 200.000, va avea nevoie de un sistem informatic mai mic, în timp ce firmele mari vor investi mai mult în sisteme mai complexe.
„Sistemul pensiilor private necesită un software specializat, care să lege Agenţia de Administrare Fiscală, Casa Naţională de Pensii şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private“, spune Bogdan Belciu, manager la compania de consultanţă A.T. Kearney România. „Probabil că acest sistem va trebui să interfaţeze şi cu firmele de asigurare autorizate pentru pensii private în România. Trebuie dezvoltat, implementat şi apoi menţinut, ceea ce este de aşteptat să genereze un flux de venituri suplimentare pentru firmele specializate“, continuă el, spunând că nu anticipează ca aceste venituri să aibă un impact major asupra industriei IT locale.
Cu toate acestea, Siveco îşi face bine temele. Cpmpania a semnat un parteneriat cu firma Comarch din Polonia, consolidându-şi poziţia de integrator de aplicaţii IT dedicate sectorului financiar-bancar. „În următorii doi ani, Siveco România îşi propune obţinerea unei cote de minimum 70% din piaţa de pensii mandatorii şi a uneia de minimum 60% din piaţa de pensii voluntare“, avansează Andreea Niculae.
«Administratorii de fonduri nu deţin încă softuri de gestiune.»
Valentin Tomşa, director general SAP