Dozele de vaccin nefolosite vor fi redistribuite la alte spitale. Anunțul a fost făcut chiar de către Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Astfel, dozele de vaccin din prima tranşă care au rămas neutilizate la cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus vor fi redistribuite către alte unităţi medicale.
În data de 25 decembrie, în România, a fost livrată în două containere prima tranşă de vaccinuri împotriva COVID-19. Fiecare container a conţinut cinci cutii a câte 195 de flacoane multidoză, adică 975 fiecare. Produsul BioNTech/Pfizer este ţinut în flacoane multidoză, un flacon conţinând câte cinci doze. Astfel, numărul de doze de vaccin recepţionate a fost de 9.750.
Conform sursei citate, distribuirea acestor prime doze de vaccin s-a făcut conform necesarului întocmit şi primit de la cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Au fost solicitate 3.035 de doze de vaccin pentru prima administrare, respectiv 3.035 pentru rapel (doze rezervate pentru a doua administrare).
În plus, explică sursa citată, există un risc asumat de pierdere a dozelor din motive neimputabile (evenimente rutiere, prelungirea timpului necesar transportului, probleme ce pot apărea pe durata stocării în centrul de vaccinare, spargerea accidentală a flacoanelor).
În cazul flacoanelor multidoză, pierderile nu pot fi în totalitate eliminate, dar pot fi reduse printr-o politică riguroasă privind programările şi prin calcularea riguroasă a necesarului de vaccin.
Comitetul naţional precizează că dozele de vaccin rămase de la cele 10 spitale vor fi redistribuite către alte unităţi medicale care au organizat centre de imunizare.
„În acest moment, restul dozelor, adică diferenţa actuală dintre numărul total de doze livrat în data de 25 decembrie şi necesarul pentru cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19) este depozitat la Institutul de Cercetare Dezvoltare Medico Militară ‘Cantacuzino’, desemnat, conform legislaţiei, centru unic de stocare. După terminarea perioadei de administrare a primei doze în cele 10 spitale de linia întâi, eventualul excedent de doze (eventualele doze care nu ar fi consumate în cele 10 spitale) va fi distribuit către celelalte unităţi medicale care au organizat centre de vaccinare conform arondării teritoriale judeţene la Institutul ‘Cantacuzino’, în vederea utilizării, la maxim, a acestei prime tranşe livrate României”, indică sursa citată.
Începând cu următoarea tranşă ce va fi livrată României, se vor distribui vaccinuri către toate unităţile medicale în care au fost organizate centre de vaccinare.