Cazul „Bulai-Pieleanu” a deschis o discuție care sper că va fi dusa la ultima consecință: aceea a eradicării totale și definitive pe calea legilor și regulamentelor universitare a posibilității ca profesorii care își hărțuiesc sexual elevii și studenți să scape basma-curată.
Cazul „Bulai-Pieleanu”. Ce se întâmplă, de fapt, în universităţile din România
Și până acum tinerele studente puteau fi protejate de aceste căzături, dar conducătorii universităților și facultăților nu au fost interesați din varii motive, de la nesimțire, până spirit de gașcă. Ce se putea face? Ne explică Dr. Ing. Lavinia Stanciu, fost cadru universitar la IPG-Ploiești, vreme de 32 de ani, potrivit editorialului publicat de Evenimentul Zilei.
„Reporter: (…) dar dumneavoastră dați note pentru feminitate? Alfred Bulai: (…) pot să dau notă pentru orice! spune individul acesta de joasă moralitate, despre ale cărui moduri de agresare sexuală asupra studentelor a aflat toată lumea. De peste 25 de ani, această formă de viață și-a dat drumul unor porniri demne de regnul animal necunoscător al limbajului articulat, porniri pe care și le-a perfecționat și le-a utilizat pentru a-și satisface niște nevoi pe care nu a avut știința și priceperea cu adevărat bărbătească de a le dobândi și folosi frumos, civilizat, într-o relație cu o femeie de pe același palier cu el.
Fragmentul de conversație de mai sus, cu reportera, dă încă o dimensiune a modului în care individul a înțeles să își desfășoare activitatea didactică. Pentru orice disciplină universitară, inclusiv practica, aceea în care el îndemna studenții la tot felul de „provocări” scârboase, ai obligația profesională de a întocmi o fișa a disciplinei și de a te ține de ea. Nu ai cum să te abați de la cele precizate acolo, mai ales că ea e semnată de titular, de directorul de departament și de decan, apoi postată pe site-ul facultății. Dacă nu te ții de ea, dacă ai divagații aiuritoare, cum sunt „provocările” cu conotații sexuale, până la urmă se află și trebuie luate măsuri. S-a aflat? Sigur că se știa de mult. S-au luat măsuri? Nu.
Cine a acoperit astfel de cazuri?
În astfel de cazuri, când șoaptele se înmulțesc, șefii trebuiau să poarte niște discuții tête-à-tête cu individul. Să-l bage un pic în corzi, să-i atragă atenția și să-l readucă cu picioarele pe pământ. Desigur, nu avea cum cu directorul de departament, că acela era chiar el. Dar cu decanul Cristian Pîrvulescu sau cu cei care l-au precedat, da, ar fi fost obligatoriu. Chiar și cu rectorul Remus Pricopie, chimistul cunoscător de științe politice și administrative.
Dar, fie că acestora puțin le-a păsat, fie erau prea combinați cu individul în chestii bănoase cu proiecte și granturi, nu a existat o înăbușire la timpul oportun a evoluției situației. Studentele agresate nu au avut nicio șansă, ba, mai rău, nici nu au fost crezute. Absolut oripilant, decepționant pentru ele, aruncate într-un labirint din care nu au văzut nicio ieșire. Credeau că au venit la o facultate pentru a învăța carte, nu pentru a fi puse să facă striptease, a fi pipăite sau și mai mult.
Ce e iar foarte curios e cum Alfred Bulai a ajuns să fie iar șef, director al departamentului de Sociologie din SNSPA, după ce vreo 14 ani a fost și prodecan, funcție pe care ești numit, nu ales. Alegerile la nivelul departamentelor au avut loc la ei pe 14 iunie, deci acum 2 luni și ceva. De foarte curând. Directorul de departament se alege prin vot secret. Cum au putut membrii acelui departament să-l valideze prin vot – repet, secret! – pe individ? Adică, nu știau, nu auziseră nimic despre comportamentul execrabil al individului? Îi reprezintă? Păi atunci, bine. A! Sau „aureola” individului dată de plimbarea pe ecranele tv, diversele indicii de colaborare fructuoasă cu serviciile, induse chiar de el, i-au copleșit, și nu s-a găsit masa critică pentru a nu-i da iar putere? Atunci, iar, bine.”
Se poate vorbi despre complicitate
Se poate vorbi despre un soi de complicitate între cei doi, Bulai și Pieleanu, pe de o parte, și corpul profesoral, cu tot cu șefii de pe acolo, pe de alta? Fără doar și poate, da!
Afirm asta cu toată tăria, pentru că doi cunoscuți apropiați, ambii rectori ai unor prestigioase instituții de învățământ superior, mi-au spus că au atras atenția asupra acestui fenomen bolnav de la SNSPA, în ședințele Consiliul Național al Rectorilor.