Clinica stomatologică de lux Dr. Melnic a avut, anul trecut, o cifră de afaceri aproape 118.000 de euro, iar pentru 2014 dr. Ion Melnic, coordonatorul clinicii, estimează o creştere de cel puțin 20%. Valoarea investiţiilor în această clinică ajunge la 300.000 de euro.
Localizată în apropierea stației de metrou Dristor 2, Clinica Dr. Melnic își defășoară activitatea pe trei etaje și un total de peste 300 metri pătrați. În acest spațiu sunt amenajate trei săli de așteptare, patru săli de tratament, dintre care una este destinată tratamentelor chirurgicale și alta consultațiilor și tratamentelor de urgență, cabinet de sterilizare, sală de radiografie și laborator de tehnică dentară.
Clinica Dr. Melnic a avut, anul trecut, o cifră de afaceri în valoare de 515.000 lei, şi aşteaptă o creștere de cel puțin 20% a cifrei de afaceri în 2014.
Segmentul pacienților străini a reprezentat circa 15-20% din totalul încasărilor de anul trecut. În primul trimestru al acestui an, clinica a înregistrat o cifră de afaceri de 200.000 de lei, în creștere cu aproximativ 10% față de intervalul similar al anului trecut.
“Credem în această estimare de creștere a cifrei de afaceri având în vedere că perioada verii este foarte aglomerată pentru clinica noastră datorită pacienților străini care vin să se trateze la noi pentru tratamente dentare, implanturi și tratamente de estetică dentară. Piața stomatologică din România este în continuă creștere, fiind aleasă de mulți pacienți din Europa și America pentru tratamentele profesioniste și mai ieftine față de țara lor de proveniență", spune dr. Ion Melnic (foto), coordonatorul clinicii.
În ceea ce privește profitul, strategia clinicii este aceea de a reinvesti câștigurile în dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor deja existente. Serviciile stomatologice pornesc de la 50 de lei pentru o consultație, 700-1.000 lei un tratament de estetică dentară, ajungând până la 3.500 euro un procedeu de implantologie.
Clinica Dr. Melnic a fost înființată în anul 2012 și cuprinde servicii de radiologie, chirurgie, implanturi dentare, parodontologie, edondonție, ortodonție, estetică dentară. Echipa este formată dintr-un specialist în chirurgie dento-alveolară, trei medici stomatologi, un specialist în parodontologie, unul în edodonție, unul în ortodonție, un tehnician dentar și trei asistente.