Aceasta a fost una dintre premianții categoriei „Clinici private”. Clinica Dejeu a primit „Premiu pentru excelență în profilaxia și tratamentul multidisciplinar al obezității”.

Reprezentanții clinicii au putut fi prezenți la evenimentul organizat de revista Capital. Pentru ridicarea premiului pe scenă s-a urcat doctor Viorel Dejeu. 

„60% din populație se confruntă cu excesul ponderal sau chiar cu obezitatea. Din acest motiv suntem atât de ocupați. E o problemă destul de puțin adresată în politicile publice în România.

Poate cu ocazia acestui premiu devine puțin mai vizibilă. Vreau să mulțumesc organizatorilor și echipei noastre pentru că am reușit să ajungem până aici. Să ne revedem cu bine.”, a transmis Viorel Dejeu.

Întregul eveniment poate fi urmărit aici

Echipa Doctor Dejeu, specialiști în obezitate

Echipa Doctor Dejeu este o echipă medicală multidisciplinară, formată din chirurgi, psihologi, nutriționiști și gastroenterologi. Este cea mai căutată echipă din România. Peste 2.000 de persoane apelează la Echipa Doctor Dejeu anual pentru tratarea obezității și îngrijire post-bariatrică.

Dr. Viorel Dejeu este medic primar chirurg, supraspecializat în chirurgie minim invazivă avansată, chirurgie oncologică și hepatobiliopancreatică. Dr. Dănuț Dejeu este doctor în medicină, șef al Secției de chirurgie oncologică și generală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență din Oradea.

Totodată, este cadru didactic în cadrul Universității din Oradea. Acolo predă de 18 ani, iar lucrul cu studenții este printre activitățile sale preferate. Cei doi frați, Dr. Viorel Dejeu și Dr. Dănuț Dejeu, sunt cofondatorii Echipei Doctor Dejeu.

O echipă la standarde de excelență în medicină

Pentru Echipa Doctor Dejeu, calitatea serviciilor medicale oferite este prioritară.

„Standardele de excelență în medicină, pe care punem mare accent, ne fac să investim constant în traininguri de specialitate și formări pentru medicii și personalul din echipă.

Fără aceste elemente, practic, nu am putea să le oferim pacienților noștri nivelul ridicat de profesionalism pe care îl găsesc atunci când apelează la noi”, a spus Dr. Viorel Dejeu.

Dr. Viorel Dejeu și fratele său, Dr. Dănuț Dejeu, au primit, în anul 2022, titlul de Master Surgeons acreditați în chirurgie bariatrică și metabolică, din partea Surgical Review Corporation, instituție independentă din SUA. În 2023, Dr. Viorel Dejeu a devenit primul medic din Europa acreditat în chirurgie bariatrică revizională de aceeași entitate.

Inovații în domeniul medical din România, aduse de Echipa Doctor Dejeu

„În primăvara acestui an, am lansat prima Clinică Online de Management al Greutății și Recuperare Post-Bariatrică, gândită special pentru pacienții care au trecut printr-o intervenție bariatrică și care au nevoie de un sistem de supraveghere și sprijin în adaptarea la noua viață”, a dezvăluit Dr. Viorel Dejeu.

Tot în acest an, în luna august, împreună cu partenerul lor de încredere, cu care colaborează de peste 10 ani, Medlife, Echipa Doctor Dejeu a reușit să aducă în România ESG sleeve-ul gastric endoscopic.

„Vorbim despre o procedură minim invazivă pentru tratarea obezității, prin care medicul poate opera în interiorul stomacului fără a face incizii în abdomen, o procedură disponibilă în acest moment în clinicile din București și, de puțin timp, și în Cluj-Napoca.”

Provocările din sala de operații

Chiar dacă este manager al echipei, Dr. Viorel Dejeu îmbracă zilnic uniforma de chirurg.

„De aceea, am pornit și pe acest drum, din dragoste pentru medicină și pentru ceea ce fac”, a punctat el.

Pentru doctor, provocările principale vin din sala de operații. Acolo, întâlnește cazuri complicate, situații-limită, care pot determina parcursul unui om, pentru că sunt cazuri în care totul se petrece în câteva clipe.

„În ultima perioadă, ne-am confruntat cu situații complicate ale unor pacienți care s-au operat în alte țări, bucurându-se de un preț mai mic, la echipe medicale despre care nu știau nimic, riscându-și viața. Au ajuns la noi în stare gravă, iar faptul că am reușit să îi salvăm nu înseamnă că acele proceduri iresponsabile sunt reversibile.

Spun de câte ori am ocazia că un act medical nu trebuie văzut ca o sesiune de shopping și să te bucuri de o reducere. Trebuie să te informezi, să știi cine te va trata, ce experiență are, ce complicații pot apărea. Calitatea intervenției și îngrijirea post-operatorie sunt cele mai importante”, a susținut Dr. Viorel Dejeu. 

Noul număr al revistei Capital

Noul număr al revistei Capital va include, pe lângă subiectele din diverse domenii, și Topul Performerilor din Sănătate. Topul este structurat pe zece categorii: spitale publice, de stat, producători de suplimente alimentare, autorități din sănătate etc. Toți au fost premiați în cadrul evenimentului.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).

Noul număr ale revistei Capital poate fi achiziționat de la toate centrele de difuzare ale presei, dar și de pe site-ul edituradecarte.ro.