Cea mai mare parte a banilor vor fi obtinuti prin vanzarea obligatiunilor emise de Fondul de Dezvoltare Turistica Sighisoara, creat special pentru gestionarea ambitiosului proiect. In sprijinul Fondului vine si ordonanta adoptata recent de Guvern, privind aprobarea si implementarea programului de dezvoltare turistica a zonei Sighisoara, act care, printre altele, prevede posibilitatea ca programul sa primeasca sume de la bugetul local sau cel de stat. Insa pana la toamna, cand BCR va initia emisi
Cea mai mare parte a banilor vor fi obtinuti prin vanzarea obligatiunilor emise de Fondul de Dezvoltare Turistica Sighisoara, creat special pentru gestionarea ambitiosului proiect. In sprijinul Fondului vine si ordonanta adoptata recent de Guvern, privind aprobarea si implementarea programului de dezvoltare turistica a zonei Sighisoara, act care, printre altele, prevede posibilitatea ca programul sa primeasca sume de la bugetul local sau cel de stat. Insa pana la toamna, cand BCR va initia emisiunea de obligatiuni, mai intai pe piata interna si apoi pe cea externa, nu exista bani pentru inceperea lucrarilor. Probabil tot atunci se vor finaliza si contractele cu partenerii straini, aflate deocamdata in stadiul de negociere. Asadar, parcul de distractii Dracula ramane un proiect foarte atragator, ale carui sanse de reusita depind de puterea de convingere a managerilor sai.