Compania producatoare de componente pentru industria auto, Draexlmaier, a anuntat ca va inchide temporar toate cele cinci fabrici din Romania:
* Uzina din Codlea, unde sunt produse componente de interior va fi inchisa in perioada 15 decembrie – 4 ianuarie.
* Fabrica din Hunedoara, unde sunt produse sisteme electrice, va fi inchisa in perioada 6 decembrie – 12 ianuarie.
* Fabrica din Pitesti, producatoare de sisteme electrice, va fi inchisa intre 20 decembrie si 7 ianuarie.
* Uzina din Satu Mare isi va inceta activitatea tot in data de 20 decembrie, urmand sa fie redeschisa in 11 ianuarie 2009. Productia acestei fabrici este axata pe sisteme electrice.
* Uzina din Timisoara, unde sunt produse sisteme electrice, va fi inchisa si ea, in perioada 9 decembrie – 8 ianuarie.
Potrivit unui anunt al Draexlmaier, decizia a fost luata pe fondul scaderii cererii. Angajatii companiei vor fi platiti integral pentru intreaga perioada de timp cat productia va fi oprita.
Totusi, in timpul in care activitatea de productie va fi oprita, angajatii din serviciile de personal si cei programati sa lucreze in perioada sarbatorilor isi vor continua activitatea.
Compania Draexlmaier detine 30 de unitati de productie in Europa, dintr-un total de 45 in intreaga lume.
Grupul Draexlmaier a renuntat si la investitia de la Pristina
Criza financiara si scaderea cererii de coponente pentru autovehicule a fortat grupul Draexlmaier sa isi reconsidere nivelul investiţiilor programate pentru aceasta perioada.
Franz Haslinger, vicepresedinte al companiei a declarat ca adevaratele efecte asupra volumelor s-au simtit in trimestrele trei si patru ale acestui an.
„Prevad ca si in 2009 va fi la fel deci ne îndreptam catre un an dificil. Am pus deja investitia din Kosovo pe lista de asteptare pentru ca, avem capacitate suficienta in fabricile din Romania, Moldova si Serbia. Cand vom depasi aceasta capacitate vom continua expansiunea”, a precizat Haslinger.
Decizia de a reloca o parte din activitatile din Romania catre alte state a venit ca urmare a cresterii costurilor cu fota de munca.
„Romania si-a micsorat competitivitatea pentru noi, prin comparatie cu alte state”, declara cu cateva saptamani in urma Ferdinand Zilcher, country manager al Draexlmaier Group Romania.
Din nefericire, in ciuda reorganizarii activitatilor desfasurate in tara noastra, compania nu a putut depasi reculul vanzarilor fara a apela la opriri temporare ale productiei, chiar daca sefii companiei au cautat sa orienteze productia catre componentele pentru vehicule de volum, incluzand si alti clienti in afara celor traditionali, precum Audi, BMW sau Mercedes.