Subliniind creşterea nemulţumirii publice faţă de UE, exprimată cel mai viguros în votul privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), şeful BCE a declarat că oficialii trebuie să acorde mai multă atenţie aspectelor privind reîmpărţirea integrării europene şi, în special, să se concentreze pe cei care au plătit cel mai ridicat preţ.
Draghi a cerut Bruxelles-ului să rezolve aceste temeri – de la inegalităţile economice şi insecuritatea locurilor de muncă la rigiditatea frontierelor – care au fost lansate în campaniile partidelor populiste anti-europene.
Nu cred că va exista un progres semnificativ în domeniul concurenţei şi a pieţelor deschise dacă Europa nu ascultă solicitările celor care au fost lăsaţi în spate de o societate construită pe căutarea averii şi a puterii, dacă Europa, pe lângă faptul că este un catalizator pentru integrare şi un arbitru al reglementărilor sale, nu îşi moderează şi efectele, a declarat preşedintele BCE.
"Obiectivul reducerii decalajului dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci din societate este astăzi încredinţat statelor naţionale, dar în multe cazuri ele nu au reuşit să-l îndeplinească complet. Deoarece Europa ar trebui să acţioneze numai dacă guvernele naţionale sunt incapabile să acţioneze, răspunsul trebuie să vină în primul rând de la nivel naţional", a explicat Draghi.
Acesta a adăugat că este esenţial ca liderii UE să adopte acţiuni comune în privinţa apărării şi migraţiei, dacă vor să-şi recâştige sprijinul cetăţenilor UE.
Discursul a fost rostit după ce Mario Draghi a primit premiul "Făuritorii Europei", în memoria lui Alcide De Gasperi, prim-ministru al Italiei în perioada 1945 – 1953, unul dintre primii oameni politici care a avansat ideea unei comunităţi europene. Printre precedenţii câştigători ai premiului s-au aflat cancelarul german Helmut Kohl, preşedintele ceh Vaclav Havel şi preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi.
AGERPRES