Nimic nu se compară cu extazul dat de cheltuirea unor sume nemuncite. Totul e uşor ca un balon şi roz ca o fondantă.

Uneori am impresia că statul român e un drogat! Înainte de ’89, îmi părea că e beţiv. Toată propaganda comunistă despre egalitate şi omul nou avea damf de damigeană. Alcoolul are puterea aceasta de a ne face să-l iubim pe necunoscutul de la celălalt capăt al barului, de a ne face să împărţim cu oricine băutura sorbită direct din sticlă în excese de generozitate spontană. La fel cum, la supărare, alcoolul poate transforma pe oricine a spus o frază mai în doi peri în duşman de moarte, bun de tăbăcit cu pumnii şi tranşat cu cuţitul scos din carâmbul cizmei. Trebuie să fi fost din cauza beţiei! Cum altfel să justifici euforia cu care ţăranii de pe ogoare au ajuns să muncească în uzine, iar muncitorii au preluat frâiele naţiunii din mâinile elitelor înghesuite prin temniţe sau morminte? Cum pot fi explicate toate vieţile strivite sub blocuri de beton la „Casa Poporului“ sau sfârşitul cuplului prezidenţial scăldat într-o ploaie de gloanţe în ajunul Crăciunului? Ne-am trezit, mahmuri, în 1990 şi am hotărât să devenim sobri. Am luat drept azimut economia de piaţă şi capitalismul, NATO, UE şi moneda euro şi-am pornit pe drumul către normalitate înjurându-l în gând pe prezicătorul Brucan care ne-a speriat cu 20 de ani de tranziţie. Atunci, am început să facem cunoştinţă cu drogul suprem: banii altora!

Nimic nu se compară cu extazul dat de cheltuirea unor sume nemuncite. Totul e uşor ca un balon şi roz ca o fondantă. Viaţa e mai frumoasă, e­go-ul mai umflat, iar fericirea se găseşte de vânzare în faţă la benzinăria unde alimentăm bolidul luat în leasing. Nu ne costă decât viitorul următoarei generaţii. Ieftin! Eurostat a dat publicităţii, de curând, datele pentru 2009. Am aflat, printre altele, că deficitul bugetar a fost de 8,3% din PIB şi că datoriile statului depăşeau anul trecut 116,5 miliarde de lei, faţă de 68,5 miliarde în 2008. Cheltuieli bugetare au reprezentat 40,4% din PIB în 2009, în creştere faţă de cei 37,6% din PIB ai lui 2008. Aceasta, în condiţiile în care veniturile s-au menţinut la 32,1% dintr-un PIB diminuat la 491 miliarde de lei (de la peste 514 miliarde lei în 2008).

În aceste condiţii, Ministrul Economiei se declară vehement contra creşterii impozitelor. „Sunt împotriva creşterii oricăror taxe şi impozite, pentru că ar fi o măsură prociclică ce ar reduce creşterea economică“, a subliniat domnul Videanu la o întâlnire online cu cititorii ziarului Gândul. Şi are dreptate. Cresc taxele, scade puterea de cumpărare, scade consumul. Asta afectează PIB-ul în mod negativ. Iar noi ne-am obişnuit cu un PIB rotunjit frumuşel prin consumul pe banii altora. Nu ştiu cum rămâne cu principiile enunţate de duetul Băsescu – Boc, cum că trebuie reforme şi că nu avem voie să permitem României să ajungă precum Grecia. Nici care este soluţia echilibrării bugetului de stat. Ştiu doar că aş vrea să iau şi eu ce a luat distinsul membru al Guvernului înainte de interviul din Gândul, fiindcă viaţa se vede tare frumoasă din postura aceea!

Claudiu Şerban, director general, Editura Evenimentul şi Capital