Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat joi că există peste 200 de măsuri prevăzute în programul de guvernare care ar fi trebuit implementate până la această oră, printre acestea fiind construirea a opt spitale regionale şi a unui campus medical.
„Mulţi miniştri au intenţionat să ia această decizie, pe care am actualizat-o ieri, pentru că spuneau că nu vor să fie arătaţi cu degetul că partea lor din programul de guvernare nu este pusă în practică, în mare parte nefiind vina lor, ţinând de cauze care depăşeau ministerul pe care îl conduceau. Sunt, de asemenea, o serie întreagă de măsuri – 200 şi ceva – care nu au fost implementate până la această dată şi care trebuiau să fie implementate. N-am văzut conferinţa de aseară, dar mi-au arătat colegii mei câteva extrase şi am mai văzut şi în spaţiul public speculaţii despre faptul că unele măsuri trebuiau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Pentru a intra în vigoare în 2018, acele măsuri trebuiau adoptate până la 1 iulie 2017, ceea ce era scris şi în programul de guvernare. Exemple – proiectul nostru mare cu opt plus unu spitale, un spital republican, un campus medical şi cele opt spirale regionale. În program este prevăzut că ele trebuie să fie gata în 2020”, a afirmat Dragnea, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, ca să fie gata în 2020 aceste „mari investiţii”, lucrurile trebuie să înceapă din primul semestru al anului 2017, aşa cum fusese stabilit în programul de guvernare.
„Ca să poţi să speri că sunt gata atunci, în prima parte a anului acesta trebuiau să fie identificate locaţiile şi făcute măcar studiile de prefezabilitate. Din păcate, ministrul Sănătăţii, cu toate că a încercat să prezinte mai multe variante de locaţii pentru care era nevoie de o decizie a Guvernului, de o aprobare, nu a reuşit să găsească înţelegere sau măcar deschidere pentru a discuta despre acest lucru”, a adăugat Dragnea.
Un alt exemplu dat de liderul PSD se referă la supraimpozitarea veniturilor profiturilor obţinute din resursele naturale. „Ne plângem de mult timp, sau unii dintre noi, că vin străinii şi ne iau resursele ţării şi noi nu facem nimic. Avem în programul de guvernare o măsură care trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018 – supraimpozitarea veniturilor profiturilor obţinute din resursele naturale extrase din pământul nostru, dar neprelucrate în România. Fiind o măsură de înăsprire a regimului fiscal, ea trebuia adoptată până la 1 iulie 2017 pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Cine şi de ce are interesul ca această măsură să nu intre în vigoare? Cum se poate explica lucrul ăsta? Ca să nu mai vorbim de faptul că această măsură luată obligă pe oricine exploatează resurse din ţara noastră să le prelucreze aici şi astfel se creează şi locuri de muncă şi, foarte important, venituri la bugetul de stat”, a detaliat Liviu Dragnea.
Nu în ultimul rând, el a reamintit de Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii – unul dintre cele mai importante motoare de dezvoltare prevăzute în programul PSD, dar şi de Legea prevenţiei.
„Cu toate că s-a transmis la cancelarie proiectul realizat de comisia interministerială, nici până astăzi nu a primit girul final. El trebuia deja să fie înfiinţat până la 1 iulie 2017 pentru a începe să se operaţionalizeze în acest an, iar de la 1 ianuarie 2018 să funcţioneze în mod efectiv şi să producă efectiv dezvoltare în această ţară. Legea prevenţiei – am spus în campanie toţi, probabil că şi dumnealui (Sorin Grindeanu – n.r.), că relaţia dintre stat şi mediul de afaceri va fi schimbată, că va dispărea agresivitatea instituţiilor statului care controlează firmele şi că – foarte important – nicio măsură punitivă nu va fi adoptată de către o instituţie a statului către firme fără să existe în prealabil o acţiune de prevenire. Oamenii de afaceri au aşteptat asta, am aşteptat şi noi. Nici până astăzi Legea prevenţiei nu este gata, măcar ca proiect, să fie trimisă în Parlament”, a mai spus preşedintele PSD.
AGERPRES