Liviu Dragnea a dat lovitura din spatele gratiilor. Compania TelDrum, controlată conform DNA de Liviu Dranea, a încheiat un contract de ordinul milioanelor de euro.
Tel Drum, compania controlată, potrivit DNA, de către Liviu Dragnea, a dat o nouă lovitură de proporții. Aceasta a semnat, pe 5 august 2020, un nou contract cu Consiliul Județean Teleorman pentru întreţinerea pe timp de vară a drumurilor din partea de vest a județului, potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Acordul cadru are o durată de doi ani iar valoarea minimă a contractului de tip abonament este de peste 4 milioane de euro, iar valoarea maximă depășește 11 milioane de euro.
Jurnaliștii de la G4media, au amintit că Tel Drum a mai încheiat alte patru contracte, în valoare de aproape 18 milioane de euro, cu CJ Teleorman pentru modernizarea și întreținerea unor drumuri județene, din data de 27 mai 2019 – ziua în care Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul Angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman – până în prezent.
Potrivit specialiștilor în achiziții publice, acordul cadru e un contract de tip abonament pe o perioadă limitată, cu valoare minimă și maximă. În cadrul acestui tip de acord, autoritatea contractată încheie contracte subsecvente, ori de câte ori are nevoie, cu compania câștigătoare a acordului cadru, însă valoarea totală a contractelor subsecvente nu poate depăși maximul prevăzut de acordul cadrul. De asemenea, nu este obligatoriu să fie atinsă valoarea maximă a acordului cadru, iar dacă se atinge, pot fi încheiate acte adiționale.
Pe 26 iunie 2020, procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan l-a inculpat pe fostul lider PSD Liviu Dragnea, în dosarul Tel Drum, pentru constituire de grup infracțional organizat, două infracțiuni de abuz în serviciu și una de instigare la fraudă cu fonduri europene.
De altfel, modalitatea prin care fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, este acuzat că a obținut ilegal fonduri publice, prin intermediul firmei Tel Drum, pe care ar fi controlat-o de la distanță, a fost scoasă în afara legii. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind excluderea din procedura achiziţiilor publice a oricărui operator economic, organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător, care nu face dovada identităţii beneficiarilor reali ai acestora.