Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că a avut luni o discuţie cu preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care i-a cerut "să rămână în continuare pe poziţie".
„Am avut o discuţie astăzi de dimineaţă cu domnul Tăriceanu şi mi-a cerut, mi-a zis să rămân în continuare pe poziţie şi să ne continuăm coaliţia”, a declarat Dragnea, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă este afectată în vreun fel funcţionarea coaliţiei de guvernare, acesta a răspuns: „Eu cred că nu este afectată. Sunt afectat eu”.
Referindu-se la dosarul de la DNA, preşedintele PSD a declarat luni că respinge categoric toate acuzaţiile.
„Astăzi am fost la DNA să mi iau în primire al treilea dosar. Nu pot să intru foarte mult în detalii. Resping categoric toate acuzaţiile. Ceea ce spun de ani de zile – că nu am legături financiare, patrimoniale cu acea societate comercială – menţin”, a spus Dragnea.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a anunțat DNA.
Potrivit comunicatului DNA, Dragnea este pus sub efectuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat; două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.