Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că în perioada următoare social democraţii vor iniţia un proiect de lege care să ajute la întărirea monedei naţionale în raport cu euro. Astfel, toate preţurile, inclusiv cele la telefonie mobilă şi alte contracte, vor fi exprimate doar în lei.
„O să introducem o prevedere ca în România să se discute doar despre preţuri în lei. Nu mai vreau să auzim, inclusiv la contracte, preţul în euro, contravaloarea în lei este atât. Ca să întărim moneda naţională, asta vom face în perioada următoare, pentru că toată treaba cu preţurile în euro este o păcăleală”, a declarat Liviu Dragnea.
În prezent, tranzacţiile imobiliare, tranzacţiile auto, dar şi contractele pe telefonie mobilă au preţuri exprimate în euro. Potrivit spuselor lui Liviu Dragnea, preţul ar urma să fie exprimat doar în lei, la cursul valutar din ziua respectivă.