Liviu Dragnea vorbește, ÎN PREMIERĂ, despre SUSPENDAREA lui Klaus Iohannis

Suspendarea premierului este "obiectivul final" al preşedintelui Klaus Iohannis, după ce Viorica Dăncilă "n-a acceptat să devină slugă credincioasă a acestuia", a afirmat joi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, conform Agerpres.

 

El a spus că „PSD nu va sta cu mâinile în sân” şi a susţinut că preşedintele Iohannis doreşte să preia „toată puterea din România”. 

„Ceea ce se întâmplă de o perioadă nu arată decât dorinţa nestăpânită, nestăvilită a lui Iohannis de a prelua toată puterea în România; este un om care doreşte toată puterea în România, care vrea ca toate instituţiile statului să-i fie aservite, toate instituţiile statului să execute ordinele lui, care n-au nicio legătură nici cu atribuţiile constituţionale, nici cu legile în vigoare. Aşa cum am spus luni, ameninţările pe care le-a adresat doamnei prim-ministru Dăncilă au fost de tip mafiot şi s-a dovedit, în ciuda criticilor propagandei, că este adevărat. Exact aşa fac mafioţii – în sensul în care „dacă nu faci ceea ce ţi se spune, o să acţionăm împotriva ta”. Şi şi-a pus această unealtă jalnică – Ludovic Orban – să facă această plângere penală”, a declarat Dragnea la Romania tv. 

El a relatat apoi că a avut o discuţie în cursul după-amiezei de joi cu premierul Viorica Dăncilă la Palatul Victoria, în care aceasta i-a dezvăluit că a primit o propunere de colaborare „numai cu ea” de la şeful statului şi implicit „să se rupă de PSD”. 

„Am avut o discuţie cu doamna prim-ministru puţin mai devreme – am trecut pe la Guvern – şi mi-a spus un lucru care confirmă ceea ce am spus mai devreme: acum ceva timp, preşedintele Iohannis i-a spus doamnei prim-ministru să colaboreze doar cu dumnealui, pentru că o să-i fie bine, şi încet-încet să se rupă de partid, pentru că altfel o să fie singura care plăteşte. Or, asta arată că acest om nu are niciun fel de legătură cu Constituţia. Constituţia este considerată facultativă de dumnealui, nu are decât interese pur personale, este o acţiune brutală de preluare a puterii. După părerea mea. poate fi considerată ca o tentativă de lovitură de stat, pentru că este dorinţa de a prelua guvernarea într-un mod nelegitim, nu în urma unor alegeri, cum de altfel a mai făcut-o în 2015 şi este aproape imposibil să nu facem o paralelă”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor. 

Întrebat în acest context dacă vede posibilă din punct de vedere juridic de la Palatul Cotroceni, după „atâtea cereri de demisie”, şi o cerere de suspendare pentru premierul în funcţie, Dragnea a spus: „Cred că ăsta e obiectivul final al lui Iohannis, să vedem dacă o va face. Noi n-o stăm cu mâinile în sân şi n-o să stăm fără reacţie sau fără acţiune, văzând că toate aceste acţiuni, tot acest plan are în vedere destabilizarea României. Nu putem să stăm toţi spectatori în faţa unui om care e în stare să arunce în aer această ţară, doar pentru că primul-ministru n-a acceptat să-i devină o slugă credincioasă”. 

Potrivit lui Dragnea, Viorica Dăncilă „nu e o femeie laşă, ci una responsabilă, care vrea să ducă guvernarea până la capăt”. 

„Dacă au hotărât să intre în această categorie de dispute, le urăm bun-venit! (…) N-o să mergem încolonaţi ca mieii la tăiere şi să lăsăm ca perioada neagră din istoria acestei ţări, din ultimii ani, să se repete. Este clar că această clică de indivizi din diverse instituţii publice, instituţii ale statului, care reprezintă statul paralel sau poate statul subteran, sunt îngroziţi de faptul că România este aproape de a ajunge un stat în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului se vor respecta, în care nu vor mai fi abuzuri. (…) Klaus Iohannis este beneficiarul total al acţiunilor statului paralel şi vrea să perpetueze această situaţie, pentru că, aşa cum a spus acum ceva timp, se simte confortabil. Cred că se simte confortabil şi cu cele şase case, şi cu faptul că instanţa a dovedit că unele case le-a furat, le-a obţinut prin acte falsificate”, a afirmat liderul PSD. 

El a susţinut că „s-a declanşat o forţă a adevărului care va sparge toată această carapace întunecată, iar lucrurile vor fi puse pe făgaşul normal”. 

Întrebat dacă PSD va folosi arma constituţională numită „suspendare”, Dragnea a răspuns: „Nu vom sta cu mâinile în sân. Este vorba de România. Este un atac violent împotriva ordinii constituţionale, care nu poate rămâne aşa”. 

Liderul PSD a adăugat că preşedintele PNL, Ludovic Orban, „a comis o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea”. „Ei au intrat într-un joc extrem de periculos, care sunt convins că se va întoarce împotriva lor şi îi va plezni în faţă”, a susţinut Dragnea.