Dragnea despre referendum: Nu avem nimic împotrivă, dar trebuie să vedem oportunitatea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a afirmat marţi că va analiza "oportunitatea" organizării referendumului anunţat de preşedintele Klaus Iohannis, precizând totodată că 'şi noi susţinem lupta împotriva corupţiei'.

"Cu referendumul, o să citesc mâine adresa de la preşedinte (…) N-am ajuns la Camera Deputaţilor astăzi. Şi o să vorbesc cu domnul Tăriceanu. Din punctul meu de vedere şi noi susţinem lupta împotriva corupţiei. Nu-mi este foarte clar de ce trebuie pusă această întrebare, dar şi noi susţinem asta. N-avem nimic împotriva referendumului", a declarat Liviu Dragnea, citat de AGERPRES

Întrebat dacă va răspunde rapid la scrisoarea transmisă de preşedintele Iohannis privind referendumul, Dragnea a precizat că trebuie mai întâi să discute cu colegii săi din Parlament. 

"Lăsaţi-mă s-o văd şi să discutăm cu colegii din Parlament. Trebuie să vedem întâi care este oportunitatea, pentru că da, (…) toţi susţinem această luptă anticorupţie, dar ce se întâmplă dacă nu vin oamenii la vot şi referendumul nu e validat? Înseamnă că (…) românii nu susţin lupta anticorupţie? Nu-mi dau seama cum a gândit-o preşedintele. Dar sper să nu fie parte din acest război despre care se vorbeşte. Din partea noastră nu este niciun război, nu întreprindem absolut nimic împotriva preşedintelui. Încercăm să ne ţinem actul de guvernare cât putem. Dacă va continua dumnealui sistemul cu atacul sau ameninţările împotriva noastră, o să vedem ce facem atunci", a mai spus Dragnea. 

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis marţi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunţă că a declanşat procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. 

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis în mod oficial o scrisoare către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului. De asemenea, şeful statului l-a informat despre această procedură şi pe prim-ministrul Sorin Grindeanu. Preşedintele României vrea o consultare populară privind amnistia şi graţierea.

Textul scrisorii:

Bucureşti, 24 ianuarie 2017

Domnului Călin POPESCU-TĂRICEANU                                   Domnului Nicolae-Liviu DRAGNEA

Preşedintele Senatului                                                                Preşedintele Camerei Deputaţilor

 

Stimate Domnule Preşedinte al Senatului,

Stimate Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional:

  • Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată.

Cu întreaga considerație,

Președintele României,

KLAUS WERNER IOHANNIS

Şeful statului a anunţat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislaţiei în materie penală.

"Această temă, în mod nefericit, a devenit o temă naţională. Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor penale şi a graţierii şi dacă aşa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice şi votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor spune dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu, fiindcă atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD şi atunci, dacă guvernanţii au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă", a declarat Iohannis la un eveniment organizat la Muzeul Palatului Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi şi miercuri o vizită oficială la Strasbourg, unde va susţine un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la invitaţia preşedintelui acestui for, Pedro Agramunt, şi va avea întrevederi cu secretarul general al CoE, Thorbjorn Jagland, precum şi cu alţi oficiali.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în dialogul cu interlocutorii săi, mesajul principal al preşedintelui Iohannis va reitera angajamentul şi sprijinul ferm al României faţă de valorile şi standardele Consiliului Europei, cu precădere cele privind democraţia şi statul de drept.