‘Am auzit ce au solicitat. E bine să nu mai fie implicat (SRI – n.r.) în nimic altceva în afară de atribuţiile legale şi constituţionale. Sunt implicaţi în dezbaterile publice, pentru că vin informaţii despre implicarea efectivă în alte acţiuni care nu au legătură cu atribuţiile lor’, a declarat Dragnea, luni, la Parlament.
Întrebat ce s-a întâmplat de nu mai este mulţumit de activitatea şefului SRI, el a spus: ‘S-a întâmplat că a cedat şi el’. Chestionat mai departe dacă Hellvig a ‘cedat statului paralel’, liderul PSD a răspuns: ‘Da’.
Într-un comunicat transmis luni presei, Serviciul Român de Informaţii condamnă ferm încercările de denigrare a instituţiei, iar directorul Eduard Hellvig îi asigură pe toţi cetăţenii României de neimplicare în niciun fel de jocuri de putere.
Potrivit sursei citate, precizările Consiliului Director al SRI vin ‘în urma ultimelor evenimente şi declaraţii publice’.
‘Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului Român de Informaţii într-o zonă a speculaţiilor prin afirmaţii false, acuzaţii nefondate şi calomnierea cadrelor Serviciului. SRI condamnă ferm aceste încercări de denigrare a instituţiei şi îi asigură pe partenerii interni şi externi că va rămâne ancorat în misiunile sale care privesc exclusiv securitatea naţională. Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, îi asigură pe toţi cetăţenii României de neimplicare în niciun fel de jocuri de putere, de menţinere a instituţiei în afara dezbaterilor politice şi de determinare în efortul conjugat de a prezerva securitatea naţională’, se arată în comunicatul citat. AGERPRES