Dragnea e disperat. La cine a ajuns să apeleze. Întâlnire secretă

Liviu Dragnea a purtat o discuție la un restaurant din Capitală cu un om la care nu ar fi vrut să apeleze vreodată, semn că este disperat și caută prin orice mijloc să evite închisoarea.

Liviu Dragnea și Gabriel Oprea s-au întâlnit la un restaurant din Capitală pentru a discuta despre o posibilă alianță dintre PSD și UNPR, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate celor doi. Întâlnirea a avut loc joi, 8 noiembrie, la un restaurant al MAI de pe Știrbei Vodă, unde Gabriel Oprea și-a sărbatorit onomastica de sfinții Mihail și Gavril. După toate indiciile, ar fi unul și același restaurant spre care se îndrepta Oprea într-o seară din octombrie 2015 când polițistul Bogdan Gigină, care escorta pe motocicletă coloana fostului ministru de interne, a suferit un accident în urma căruia și-a pierdut viața.

Apropierea lui Dragnea de Gabriel Oprea ar avea ca scop, pe lângă calculele de ordin politic, și bunele relații pe care acesta le-a întreținut și încă le-ar avea cu ”statul paralel”, denunțat și atacat de liderul PSD de câte ori are ocazia. Pe de altă parte, Oprea se laudă cu voturile rezerviștilor din structurile militare. Și la începutul lui 2016, Liviu Dragnea a discutat cu Oprea despre o posibilă alianță cu UNPR, însă Oprea a decis atunci fuziunea cu PMP-ul lui Traian Băsescu, pe care a denunțat-o ulterior.

Potrivit surselor G4Media.ro, la întâlnirea Dragnea – Oprea de săptămâna trecută ar mai fi participat Codrin Ștefănescu și Marian Oprișan. De notat că Dragnea l-a acuzat pe Oprea la începutului anului în repetate rânduri că ar fi omului ”statului paralel” și a dezvăluit cum l-ar fi sunat pe generalul Coldea de față cu el.

SURSA: g4media.ro