Protestele sunt anunțate după ce ministrul Justiției a cerut aseară revocarea din funcție a lui Augustin Lazăr. Ieri, la câteva ore după anunț, o sută de persoane au protestat în Piața Victoriei și au cerut demisia lui Tudorel Toader. În Capitală, protestul de seara aceasta este anunțat de la ora 18:00 și va avea loc înPiața Victoriei.„Unul dintre puținii oameni onești și curajoși în fața politicianismului, Procurorul General, Augustin Lazăr, este azi înlăturat de Tudorel Toader, ministrul justiției, un personaj politic pus de PSD-ALDE”, transmit organizatorii.
La Cluj-Napoca, protestul este programat începând cu ora 19:00, la Monumentul Memorandiștilor de pe bulevardul Eroilor.
„Dragi clujeni, azi va invităm în stradă, că să ne amintim de ce și pentru ce valori am ieșit să luptăm împreună în ultimii 2 ani de zile de fiecare dată. Mulți sau puțini, entuziaști și optimiști, revoltați, furioși sau obosiți. Sunt lupte pe care le-am câștigat și altele pe care le-am pierdut în timpul asta si asa va fi in continuare. Suntem de-abia la jumătate. Finalul e departe și încă se scrie!”, se precizează în pagina de Facebook a protestului,intitulat ,,Azi vom fi în piețe pentru Justiție”.
La Timișoara protestul începe la ora 18:00, în Piața Victoriei. „Procesul de măcelarire a justiției continuă, prin încercarea de demitere a ultimului magistrat care s-a opus mafiei. Încet, încet, ceea ce și-au dorit, se va întampla. Atât timp cât am fost în stradă am împiedicat avalanța legislativă a infractorilor. Veniți alături de noi în piață! Renunțarea nu e o soluție!”, se arată pe pagina oficială a evenimentului.
După ce ieri ministrul Justiției a propus demiterea procurorului general Augustin Lazăr, astăzi asociaţiile de magistrați i-au cerut lui Toader să renunţe “imediat” la revocare. Forumul Judecătorilor: a spus că măsura pune în pericol parcursul României în UE și în Consiliul Europei, dar și existența democratică a statului.