La asta nu ne-am fi așteptat niciodată. Consultantul politic, Cozmin Gușă, a făcut dezvăluiri incendiare. Acesta a spus că așa zisul stat parale care s-ar fi format, dar și consolidate în mandatele de președinte ale lui Traian Băsescu, a preferat să călărească PSD-ul.
”Este limpede pentru oricine care analizează campania că Iohannis, în calitate de protagonist, impune niște teme și într-un mod extrem de frust Viorica Dăncilă le preia. Nu este greu acest lucru pentru că este la guvernare. Practic, cam de trei zile lupte pentru prezidențiale s-a cam polarizat. Auzim foarte puțin de Dan Barna, alegeri complicate la el în partid, niște mitinguri cu câteva zeci sau maximul 200 – 300 de oameni prin județe, petele de culoare de alții și așa mai departe. Dacă au reușit ceva PSD-iști și Viorica Dăncilă este să polarizeze, ceea ce nu e puțin lucru în pre-campanie”, a afirmat Cozmin Gușă.
Consultantul politic spune că orice specialist în strategii electorale știe că pre-campania este chiar mai importantă decât campania. ”De ce? Pentru că exact ca avionul la decolare sau la aterizare, dacă ajungi cumva din nefericire în buza campaniei, adică în urma pre-campaniei, cu botul în jos, nu ai nicio șansă să îți atingi obiectivul. Dacă ajungi cu botul în sus, cum i s-a întâmplat lui Iohannis în 2014, că nu a fost chiar o minune, atunci ai posibilitatea să câștigi, să obții un rezultate”, a explicat acesta.
”Informația în sine cu Maior și cu Coldea care călăreau PSD-ul pe aliniamentele Ponta, respectiv Dragnea, este senzațională. Unii dintre ei știau și din lașitate sau din interes uneori au tăcut, alții nu știau și au deschis ochii în urma dezvăluirilor de presă și a altor lucruri pe care le discută între ei. În mod paradoxal, statul paralel, care s-a format și consolidat în cele două mandate ale lui Băsescu, a preferat să călărească PSD-ul. De ce? Simplu. Avea cea mai mare acoperire și atunci, lui Maior i-a fost foarte ușor în calitatea lui de mentor a lui Ponta și de naș să meargă pe linia Ponta și a pariat pe pariat pe Ponta până la primul tur din 2014. Coldea, mai șmecher, a pariat pe Dragnea și a avut succes în fața lui Maior, el a fost artizanul fundamentării lui Dragnea ca lider de facto al PSD. Nu i-a fost greu pentru că Ponta i-a lăsat la o parte pe baroni și atunci baronul șef a reușit să se impună la nivel de PSD, pe mâna lui Coldea. Sigur că a existat, sunt foarte mulți martori, de la partidele de tenis, până la șprițuri, în care statul ăsta paralel prin Maior și Coldea, cu cei doi favoriți, a călărit PSD-ul și l-a golit de conținut, de lideri cu știință de carte, cu carismă, mai ales în perioada Dragnea”, a detaliat Cozmin Gușă. Conform acestuia, Liviu Dragnea a fost sfătuit să ardă totul în jurul lui să nu cumva să vină vreun pretendent care ar avea priză la electoratul de stânga al PSD-ului și mai ales la activul de partid.
”Lui Dragnea i-a ieșit chestia asta cu PSD-ul, sunt greu identificabil astăzi cu vorbe de conținut de stânga, niște oameni care nu pot să fie de acord cu cei de dreaptă, dar care pot să fie în acord cu cei de stânga. Asta nu mai există astăzi și din nefericire infestarea asta cu non-valori la vârf a reușit cam la toate partidele din România. Pe vremuri existau dezbateri mult mai calitative între stânga și dreapta, între oameni din PSD, PNL, PD și așa mai departe, care aveau un alt conținut și vorbeau despre alte lucruri decât despre șprițuri unde se fac strategii. Însă, senzaționalul faptului este că PSD-iști încep să discute acum când cuțitul le-a ajuns la os rămâne, așa s-a întâmplat. După cum vedeți, nici astăzi nu ne-am făcut bine pentru că George Maior, protagonistul zile de vineri, s-a afla într-o postură pe care nu a bănuit-o la începutul carierei. Vorbim totuși de un om bine educat de acasă, cu știință de carte, scriitor care s-a complăcut în aceste jocuri de putere fără să fie pregătit atunci când era director al SRI. Așa a ajuns în fața unor procurori care pe baza unor probe, atenție, probe pentru că în acel dosar sub probe. Laura Codruța nu putea să capete control judiciar dacă în dosar nu erau probe. Maior a ajuns într-o postură de martor care oricând se poate schimba în altceva, exact pe tematica statutului paralel, tematică pe care a fost audiat și Coldea, care nefiind în America nu a putut să fie nici indisponibil, nici bolnav, în urmă cu două luni și ceva. Asta lasă urme și ne arată nouă o față hâdă a statului român care în perioada aceea a statului paralel a distrus politicul”, a detaliat Cozmin Gușă, conform Realitatea TV.
”Avem astăzi dezbateri interne în partide la un nivel de genunchiul broaștei, lipsă de strategii perene pentru România. Sunt semne de revigorare pe ici pe colo. Cine vrea să facă treabă se lovește de un zid în momentul în care ajunge în baza cunoștințelor la oameni de valoare care să vină să intre în partide. Astăzi, din păcate, se feresc oamenii de valoare și efortul fiecăruia de bună credință din politică este unul care nu poate să fie dus la capăt. Este foarte greu, oamenii de valoare care sunt în politică marșează în urma a ceea ce s-a întâmplat”, a mai spus consultantul politic, adăugând că și presa are un rol cu discuțiile pe lângă proiecte.