Liviu Dragnea a rămas înmărmurit când a aflat vestea pe care autoritățile au luate cu puțin timp în urmă. Este vorba de o decizie luată în Teleorman, locul care a fost până nu demult fieful liderului PSD.
Mai exact, consilierii locali au stabilit că firmele de pompe funebre riscă suspendarea activităţii dacă mai expun coroane, sicrie şi cruci în afara magazinelor începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Motivul a fost explicat de primarul orașului Alexandria, Victor Drăgușin. El a susținut că au fost primite sesizări de la mai mulţi cetăţeni în legătură cu sicriele, coroanele funerare şi crucile expuse pe trotuare, în faţa magazinelor de pompe funebre.
„Pe lângă aspectul inestetic, creează şi un disconfort psihic. Şi pot să spun că majoritatea sesizărilor au venit din partea unor persoane tinere, până în 30 de ani. Astfel, am iniţiat proiectul de hotărâre adoptat astăzi de consilieri”, a arătat Drăguşin.
Articolele funerare vor putea fi comercializate numai în spaţii special amenajate, dotate cu geamuri fumurii, care să mascheze aceste produse. De asemenea, firmele pentru publicitate amplasate pe magazine sau în apropierea acestora nu trebuie să conţină însemne funerare. Hotărârea mai prevede ca în Piaţa Centrală din Alexandria coroanele să se comercializeze fără a fi expuse la vedere.