Mâine va avea loc un moment istoric la Sibiu. Chiar înainte ca liderii europeni să se reunească în cadrul summitului, Liviu Dragnea este desființat
„Dragnea a fost condamnat pentru fraude electorale și îi este interzis să devină premier, însă puțin se îndoiesc că acesta nu este cel care ia de fapt deciziile și conduce Guvernul. Criticii îl acuză că este principalul subiect pentru care președinția României a devenit un obstacol pentru guvernul țării, care a fost marcat de un conflict cu Bruxellesul din cauza reformelor judiciare”, au spus jurnaliștii de la The Guardian.
Aceștia au arătat că Liviu Dragnea a devenit o figură proeminentă în politica locală, ajungând liderul PSD, un partid „care în aparență este de centru-stânga care folosește politici sociale conservatoare”. Dragnea este descris ca fiind „un adept al gestionării politicilor interne și balansării forțelor regionale, însă nu este atât de priceput când vine vorba de aparițiile în public sau scena internațională, preferând să aibă un rol în umbră”.
„Ideologia lui este însuși el”, declară Victor Ponta, citat de The Guardian. Monica Macovei, citată de asemenea de cotidian, adaugă despre Liviu Dragnea că „este persoana care face totul, le spune tuturor miniștrilor, premierului, ce să facă”.
The Guardian amintește că anul trecut, liderul PSD a fost condamnat la trei ani și jumătate în închisoare pentru abuz în serviciu într-un caz de corupție. Jurnaliștii britanici menționează de asemenea că acesta este anchetat și pentru dosarul Tel Drum și că, între timp, Guvernul încearcă să treacă o lege a amnistiției care ar preveni închiderea lui Liviu Dragnea și a multor altora.
Cotidianul face de asemenea referire la DNA, condus între 2013 și 2018 de Laura Codruța Kovesi, care a supravegheat condamnarea a sute de politicieni și oficiali români pentru corupție. Aceasta este acum una dintre cei doi candidați pentru funcția de procuror-șef european.