Procurorul-șef interimar al DNA, Nistor Călin, nu s-a putut ține de cuvânt în ceea ce privește dosarul Tel Drum, în care este implicat și fostul lider PSD, Liviu Dragnea. Nistor afirmase cu optimism că dosarul va fi trimis instanței până la finalul anului.
Viitoarea candidatură pentru un mandat „plin” la DNA a actualului procuror-șef interimar este umbrită de dosarul Tel Drum în care este implicat și Liviu Dragnea. Acesta declarase foarte optimist că dosarul va fi trimis instanței până la finalul anului, dar acest lucru nu s-a întâmplat, scrie stiripesurse.ro.
În martie Nistor spera că dosarul va ajunge în instanță într-un termen „nu foarte îndelungat”, ca mai apoi pe 8 noiembrie să spună, într-un mod foarte optimist, că speră ca soluția în acest dosar să fie dată în scurt timp.
„Săptămâna trecută, s-a pronunțat Tribunalul Teleorman, a fost respinsă acea cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, am discutat cu procurorul de caz și șeful de secție, sper ca într-un termen rezonabil să fie dată soluția în acest dosar”, a declarat, la sosirea la Parchetul General, șeful interimar al DNA.
Întrebat ce înseamnă termen rezonabil, Călin Nistor a replicat: „Nu știu. Până la sfârșitul anului sigur se va da o soluție. Sper. Sper că va fi soluționat cu o soluție legală”.
„Procurorul este independent pe soluție și pe activitatea de urmărire penală. Practic, despre dosarul Tel Drum, eu sper că până la sfârșitul anului procurorul de caz să dea o soluție. Am avut o discuție cu șeful de secție și procurorul de caz. Probabil până la sfârșitul anului va fi dată o soluție în acel caz”, a mai precizat Nistor Călin pe 30 octombrie.
Apoi pe 12 noiembrie Nistor a declarat pentru Adevărul Live că „dosarul Tel Drum este în faza de urmărire penală, am avut discuții cu șeful de sectie si procurorul de caz și sper ca, într-un termen rezonabil, să se dea o soluție. Eu am avansat mai multe termene, au fost depășite, sper ca la finalul acestui an sa fie gata. De ce au fost depășite? Procurorul de caz are tempoul lui, are și alte cauze.”