Liviu Dragnea este în culmea fericirii. Finul său, Emanoil Savin a decis să plece din PSD. Acesta a părăsit grupul senatorilor pesediști și a anunțat că va merge mai departe ca independent.
„Astăzi, mă declar senator independent, neafiliat”, a fost anunțul care a zguduit PSD.
Savin primise chiar înainte de a-și anunța demisia, propunea de a face parte din Comisia de Apărare. Dacă ar fi acceptat numirea, senatorul PSD ar fi trebuit să îl înlocuiască pe Mihai Fifor şi, de asemenea, să preia funcţia de secretar în comisie.
„Domnul Emanoil Savin îl înlocuieşte la Comisia de apărare pe domnul Mihai Fifor în calitate de senator şi preia, totodată, funcţia de secretar în cadrul acestei comisii”, a anunţat în plen liderul senatorilor social-democraţi, Radu Preda.
După demisie însă, finului lui Dragnea i-a fost anulată de către PSD calitatea de membru al Comisiei Economice a Senatului. În replică, Savin a spus: „Vreau să îi mulţumesc domnului lider de grup, dar nu mai era nevoie. Nu mai voiam această funcţie. Începând de astăzi mă declar senator independent, neafiliat”.
Între Dragnea și Savin este o mai veche și puternică legătură de rudenie. Fostul şef al PSD – Liviu Dragneai-a fost naş de cununie lui Savin, la nunta de argint din 2014.