„În momentul în care pleci la un drum, am plecat la un drum acum mai bine de 15 ani, cu anumite companii, s-au semnat niște contracte, avem înțelegeri, nu e normal ca peste noapte, complet surd la ce ți-au cerut cerut partenerii, să nu negociezi.
Din partea companiilor nu a fost nicio clipă o atitudine ostilă față de domnul Dragnea. El a venit și a spus că schimbă regulile jocului peste noapte. De la redevență, la procentul care trebuia să rămână în țară etc. A fost o atitudine ostilă. Nu e normal. Nu e doar o chestiune de avantaj economic ci și de securizarea poziției geostrategice a României”, a afirmat Răzvan Prișcă la DC News.
Legea operaţiunilor petroliere offshore a fost aprobată de Parlament în toamna anului trecut, însă investitorii din Marea Neagră au cerut modificarea ei.
Într-un document de poziţie publică, Asociaţia Româna a Concesionarilor Offshore din Marea Neagra (ARCOMN), precizează că „importanţa unui cadru fiscal stabil şi competitiv, stabilirea unui cadru de reglementare clar precum şi respectarea dreptului de a comercializa liber producţia proprie de gaze au reprezentat mesajele principale pe care ARCOMN le-a promovat constant, în această perioadă. Votul din Camera Deputaţilor, din 24 octombrie 2018, marchează încheierea procesului parlamentar de reexaminare cu o nouă variantă a legii, care afectează principiul stabilităţii, introduce noi taxe şi stipulează condiţii specifice privind modul de comercializare a producţiei”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Statele Unite ale Americii aşteaptă ca legislaţia din România în domeniul energiei să fie ameliorată.
„Există această preocupare şi ea a fost adusă în discuţie, însă într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi prezenţi au exprimat aşteptarea că această legislaţie să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza”, a spus Iohannis în declaraţia susţinută la Ambasada României din SUA, cu referire la legea offshore şi OUG 114.
El a fost întrebat şi dacă anunţul Exxon privind retragerea din România ar avea legătură cu modificările aduse legislaţiei.
„Nu vreau să fac speculaţii, însă această chestiune a fost adusă în discuţie şi eu cred că vom primi clarificări în perioada imediat următoare”, a arătat Iohannis.