„E bine ca explicaţiile să le prezinte ministrul Muncii. Oricum ar fi, acei oameni nu vor avea de suferit, deci vor primi bursele, mai ales că în luna martie ei vor ajunge la un salariu de 5.700 de lei, dar nu vor rămâne până atunci fără burse. A fost o scăpare în lege care va fi corectată, am înţeles chiar joi prin ordonanţă de urgenţă. Mai şi greşim. Important este că le vedem, le reparăm rapid (n.r. – greşelile), astfel încât oamenii să nu sufere. Rău este când persişti într-o greşeală cu încăpăţânare”, a declarat Dragnea, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.
El a menţionat că o primă discuţie despre rectificarea bugetară va avea loc cel mai probabil lunea viitoare, în cadrul coaliţiei.
Platforma România 100, înfiinţată de Dacian Cioloş, a cerut clarificări miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru situaţia semnalată de mai mulţi medici rezidenţi, care au fost anunţaţi că începând cu 1 iulie 2017 – odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării – nu vor mai primi bursa lunară de 670 de lei, şi precizează că, în acest moment, după adoptarea Legii salarizării în Parlament, nu mai există baza legală pentru acordarea acesteia.
Potrivit paginii oficiale a Platformei România 100, coaliţia majoritară PSD-ALDE a abrogat în Parlament, prin Legea nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, articolul 18 din OUG nr. 103 din 14 noiembrie 2013, care prevedea că „medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei”.
Luni, premierul Mihai Tudose a anunţat că i-a cerut ministrului Muncii să găsească o soluţie pentru ca problema burselor pentru medicii rezidenţi să fie rezolvată până joi.
AGERPRES