'Au fost depăşite cauzele care au determinat suspendarea exporturilor generate, ştiţi bine, de acea suspiciune care apăruse la noi cu boala vacii nebune. Astăzi am discutat despre grăbirea procedurilor în China pentru exportul de carne de bovine, carne de porc şi pui. De asemenea, au existat solicitări pentru exportul altor produse, lucernă, grâu, porumb şi turte de floarea-soarelui în primă fază', a declarat vicepremierul într-o conferinţă de presă.
Liviu Dragnea a adăugat că s-a mai convenit ca la reuniunea pe domeniul agricol în format 16+1 care se va desfăşura în luna octombrie la Bucureşti China să fie reprezentată la cel mai înalt nivel ministerial, şi anume, de ministrul Agriculturii.
'Un lucru important care s-a stabilit astăzi: în octombrie, pentru prima dată se va realiza de către China o reuniune ministerială 16+1, este prima dată când se realizează în afara Chinei un asemenea summit, la Bucureşti. Decizia luată astăzi a fost ca reprezentarea Chinei să fie la cel mai înalt nivel al ministerului, respectiv ministrul Agriculturii, care împreună cu domnul vicepremier Daniel Constantin vor fi coorganizatorii acestui eveniment extrem de important pentru noi în zona agriculturii', a subliniat vicepremierul.
Dragnea a menţionat, totodată, că partea chineză a manifestat un interes major pentru colaborarea cu România în domeniul înfiinţării de culturi de viţă-de-vie.
'De asemenea, noi ne-am exprimat interesul pentru ca în România să studiem posibilitatea ca plante medicinale din China care sunt extrem de căutate în lume şi care pot fi aclimatizate în România să înceapă să fie cultivate şi la noi în ţară', a mai spus vicepremierul.
SURSA: Agerpres