Liviu Dragnea a fost reconfirmat președinte al PSD în ultimul Comitet Executiv, astfel că poate trece în analele istoriei încă un puci ratat împotriva sa. În aceste condiții favorabile lui, în luna octombrie pregătește o evaluare a miniștrilor, care se va lăsa și cu o remaniere.
Lista neagră este destul de consistentă, nemulțumirile venind din multiple zone. Cel mai mult se clatină două scaune, în momentul de față, cel al ministrului Justiției, Tudorel Toader și cel al vicepremierului și ministru al Dezvoltării, Paul Stănescu.
Alte nume precum Sorina Pintea, ministrul Sănătății și Bogdan Trif, ministrul Turismului au fost luate în discuție, însă popularitatea Sorinei Pintea ar înclina balanța în favoarea ei.
George Ivaşcu, ministrul Culturii, stă și el sub semnul întrebării, mai ales că este susţinut în Guvern de Gabriela Firea.
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, care n-a reușit să miște nimic în domeniul autostrăzilor, ministrul Sportului, Ioana Bran, şi cel de la Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero sunt și ei vizați.
Ministrului Educației Valentin Popa îi cer demisia cei de la UDMR și asta ar putea cântări destul de mult în economia jocurilro politice., Acesta i-a înfuriat pe unguri după ce a dat un ordin de ministru ce obligă elevii maghiari să înveţe cu profesori de limba română.