Dezvăluriri spectaculoase făcute de Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Liviu Dragnea ar avea probleme mari dacă cele spuse de Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor se vor adeveri.
În primul rând, acesta a susținut că Dragnea ar putea primi un regim de detenţie închis pentru că pedepsa sa este mai mare de trei ani.
O altă decizie importantă vizează mutarea sau menținerea fostului mare lider pesedist de la Rahova. Este foarte posibil ca el să fie transferat la Jilava, dar mai ales la Găeşti.
Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, centrul de detenţie Găeşti are condiţii decente, însă spaţiul nu se mulează standardelor moderne de detenţie.
Trebuie menționat că în presă s-a anunțat că Liviu Dragnea ar fi depus deja o cerere de transfer din penitenciarul Rahova și ar fi solicitat să meargă la un penitenciar din judeţul Mehedinţi, respectiv la secţia din Vânjuleţ a peniteciarului Drobeta Turnul Severin. Aici ar fi un regim mai relaxat. „Tocmai din acest motiv acolo şi-au făcut pedepsele şi Gigi Neţoiu sau fostul deputat Gabriel Bivolaru, a precizat Dumitru Coarnă.
Dacă se va merge pe varianta unui regim de detenţie închis, atunci veștile nu sunt tocmai bune pentru Dragnea. Acest tip de regim se aplică persoanelor condamnate la pedeapse de peste 3 ani, dar nu mai mari de 13 ani, iar cu o sentinţă de trei ani şi şase luni, fostul şef al PSD se încadrează la limită.
El va fi cazat, la comun, iar având în vedere că a fost condamnat pentru un act de corupţie, va avea colegi de celulă liniştiţi, condamnaţi, la fel, pentru infracţiuni dedicate “gulerelor albe”.
Dragnea va putea opta să muncească, iar două zile de muncă îi vor aduce o zi scăzută din pedeapsă. Chiar şi în timpul plimbării, deţinuţii cu regim închis sunt atent supravegheaţi de lucrătorii din penitenciar.
Conform legii, Dragnea are dreptul la 10 apeluri telefonice în fiecare zi, cu durata maximă cumulată de 60 de minute şi poate fi vizitat de cinci ori pe lună.
Lovitura pentru Dragnea abia acum urmează. Nefiind căsătorit legal, el nu va beneficia de dreptul la vizită intimă. Dacă se decide să facă pasul cel mare în penitenciar, el va avea parte de o vizită intimă specială, de 48 de ore, iar apoi, până la sfârşitul pedepsei, îşi va putea vedea soţia odată la trei luni, timp de trei ore.