„Trebuie să încercăm să stopăm ceea ce se întâmplă în domeniul vânzării de terenuri agricole în România. Este o lege care este păcălită, nu se respectă criteriile de acolo şi, respectând cerinţele Uniunii Europene, vom intra cu un proiect de lege foarte repede, în Parlament, prin care să ajutăm în primul rând românii să cumpere terenuri, să ajutăm tinerii români să cumpere terenuri, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu e în regulă”, a precizat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Combinatul Agroindustrial Curtici. 

Acesta a dat exemplul unor tranzacţii în care străini care deţin terenuri agricole în România preferă să le vândă altor străini, în detrimentul unor români. 

„Nu avem nimic cu străinii, dar până la urmă vorbim de pământul acestei ţări şi cred că primii care trebuie să aibă prioritate trebuie să fie românii. Ştiu că o să generez foarte multe comentarii. Vom intra cu legea foarte curând în Parlament, este aproape gata proiectul de lege”, a subliniat sursa citată. 

Liviu Dragnea şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, efectuează joi o vizită de lucru în judeţul Arad, la Combinatul Agroindustrial Curtici, respectiv ferma de vaci, abatorul pentru prelucrarea şi industrializarea cărnii de porc şi vită şi Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor. 

AGERPRES

Citiți și:

O țară din Europa restricţionează vânzarea terenurilor agricole către cetăţenii UE