"S-a văzut la Codul fiscal că am putut lucra împreună. (…) Vom lucra împreună şi la legea salarizării, vom lucra împreună şi la buget şi la votul prin corespondenţă şi la multe alte chestiuni importante. O pace politică în România nu poate să genereze decât dezvoltare. Un război permanent politic sau hărţuială de dragul hărţuielii nu ne dă speranţa că chiar putem realiza o dezvoltare serioasă şi stabilă", a spus, duminică, Liviu Dragnea.
Liderul PSD a precizat că România are nevoie de realizarea unui plan de dezvoltare pe următorii 20-30 de ani, iar pentru acest lucru este nevoie de o creştere economică susţinută de peste 7%, obiectiv ce nu poate fi realizat decât în cazul în care puterea şi opoziţia conlucrează.
"Ideea unui armistiţiu pe termen lung între forţele politice şi cu implicarea serioasă a preşedintelui României este o idee care vine şi este necesară pentru a realiza în comun un proiect de ţară", a adăugat Dragnea.
Liviu Dragnea a spus, vineri seară, la Şcoala de Vară a femeilor social-democrate, care a avut loc la Mamaia, că doreşte un armistiţiu politic pe termen lung care să ducă la realizarea unui plan de dezvoltare strategică a ţării.
"Vreau să promovăm ideile unei păci politice eficiente, ale unui armistiţiu politic pe termen lung. Vreau să promovăm ideea unui pact politic al tututor forţelor politice pentru a putea realiza un plan de dezvoltare eficientă şi strategică a acestei ţări pentru următorii 20-30 de ani. Gândiţi-vă ce ar înseamna să mergem ca şi până acum. O guvernare construieşte ceva, mai mult sau mai puţin, vine următoarea guvernare şi dărâmă tot sau se preocupă un an, doi să schimbe tot ce au făcut cei dinainte. Şi România după fiecare ciclu politic pierde un an sau doi şi pierde în competiţia din ce în ce mai dură cu celelalte popoare. Nu cumva e mai bine ca noi să promovăm aceste idei de un climat politic bazat pe dialog şi continuitate, nu cumva este posibil ca noi să ne putem strânge toate forţele politice în jurul marilor proiecte naţionale, în jurul unui proiect de ţară care să fie peren şi să nu mai poată fi schimbat de nicio forţă politică pentru că a participat la construcţia lui", a declarat Liviu Dragnea.
"Îmi doresc foarte mult să intrăm într-o nouă epocă politică. Epoca Traian Băsescu, o epocă a războiului, s-a consumat, suntem într-un moment de inflexiune. Avem un preşedinte care nu pare că-şi doreşte războaie politice cu orice preţ, haideţi să-l folosim, haideţi să-l lăsăm să ne folosească. Sper să înţeleagă şi preşedintele, sper să înţelegem şi noi, liderii de partid şi membrii de partid, că un război politic permanent dus cu orice preţ şi cu mize foarte mici nu face decât să afecteze viitorul acestei ţări", a mai afirmat Liviu Dragnea.Sursa: Mediafax.ro