Dragnea, referitor la impozitul global: S-ar putea renunța la consultanții fiscali și plata impozitelor să se facă informatizat

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seara că este posibil să nu mai fie folosiţi consultanţii fiscali şi plata taxelor şi a impozitelor să se facă în sistem informatizat, iar astfel legea privind impozitul global pe gospodărie să fie amânată cu un an, respectiv să intre în vigoare în 2019.

‘Mai sunt două chestiuni legate de capacitatea administrativă, logistică şi informatică a ANAF, este o problemă. Altă problemă o reprezintă necesarul de 30 şi ceva de mii de consultanţi fiscali. S-ar putea să luăm decizia să nu mai folosim consultanţi fiscali şi să amânăm cu un an, adică să intre în vigoare din 2019 practic, perioadă în care să informatizăm administraţia şi omul să nu mai fie nevoit să aibă acei consultanţi fiscali, pentru că va primi prin sistem informatic formularele pe care să le trimită înapoi şi să-şi plătească şi taxele şi impozitele. De asemenea, compatibilizarea sistemelor informatice – ANAF are un sistem informatic, Ministerul de Finanţe are un alt sistem informatic, administraţiile locale nu sunt conectate toate, fiecare au softuri diferite şi lucrăm acum cu o echipă mai largă, în aşa fel încât să se uniformizeze sistemele informatice’, a declarat Liviu Dragnea la România TV. AGERPRES