În toată perioada în care proiectul legii salarizării unitare se depune ca iniţiativă parlamentară vor fi consultări cu instituţii şi se vor relua consultările cu sindicatele, a declarat joi, la Sinaia, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD.
"În toată perioada, din momentul în care se depune legea ca iniţiativă parlamentară şi până la votul final, vor fi consultări cu absolut toate instituţiile şi se vor relua consultările cu sindicatele care deja au avut loc. Deci această lege nu se adoptă mâine. Cred că supărarea vine, dacă este supărare sau nemulţumire (a unor sindicate – n.r.) din cauza faptului că au apărut informaţii neadevărate şi pe surse", a precizat preşedintele PSD.
Potrivit acestuia, "un lucru esenţial" este acela că salariile judecătorilor şi ale procurorilor cresc semnificativ.
"În zilele următoare, mâine poate, o să se publice legea în ansamblul ei. La procurori cresc puţin mai puţin decât la judecători. Deci discutăm de creşteri semnificative pentru toţi magistraţii. Nu se pune problema să îi scadă salariul cuiva", a dat asigurări Liviu Dragnea.
El a dat asigurări că nu există niciun fel de problemă sau divergenţă între PSD şi ALDE pe legea salarizării.
"Legea salarizării unitare – am văzut ştirile din presă, nu a fost niciun fel de problemă sau divergenţă între PSD sau ALDE în ceea ce priveşte semnarea proiectului de lege, dar, în ultimele două săptămâni, şi eu, şi colegii am lucrat, am fost informaţi şi ne-am adus contribuţia la proiectul de lege redactat şi elaborat de Guvern. Colegii de la ALDE nu au avut această posibilitate şi, aşa cum era firesc, s-a recitit proiectul de lege, s-au făcut nişte simulări, astfel încât acum să putem avea proiectul de lege finalizat şi să poată fi asumat de cele două partide în cunoştinţă de cauză", a declarat liderul PSD.
AGERPRES