Curtea Constituţională a decis că Legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care Parlamentul a majorat salariile din educaţie şi din sănătate, este constituţională.
Liviu Dragnea a declarat că PSD a luat în calcul această majorare în bugetul prezentat în timpul campaniei electorale, la fel cum a luat în calcul şi creşterea salariului minim la 1.450 de lei de la 1 ianuarie 2017.
"Salut decizia CCR privind creşterea veniturilor cu 15% pentru angajaţii din sănătate şi educaţie! Avem încredere că preşedintele Iohannis va promulga legea cât mai repede, astfel încât aceste majorări să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017", este declaraţia lui Liviu Dragnea, pe pagina de Facebook, după decizia CCR.
Liviu Dragnea mai spune că "PSD a luat în calcul aceste majorări în proiectul de buget prezentat încă din campania electorală. Aşa cum am luat în calcul şi creşterea salariului minim la 1.450 lei începând tot cu 1 ianuarie".
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, miercuri, că este constituţională legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor, după ce a admis sesizările formulate de PNL şi de Guvern.
Cele două sesizări au fost conexate în același dosar iar în urma dezbaterilor au fost respinse excepțiile ridicate.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.
Guvernul și 65 de deputați liberali au formulat câte o obiecție de neconstituționalitate referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%.
Premierul Dacian Cioloș preciza, după adoptarea actului normativ, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituționalitate. "Această solicitare de control de constituționalitate vizează doar legea care modifică ordonanța de urgență și nu ordonanța de urgență ca atare", explica Cioloș pe 8 noiembrie.
Pe 9 noiembrie, și grupul PNL din Camera Deputaților a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea acestei legi.
"PNL nu poate ignora faptul că votul exprimat în plenul Camerei Deputaților nu a fost dat în conformitate cu prevederile regulamentare și că încalcă jurisprudența constituțională", afirma, la acea dată, liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu.
Potrivit liberalilor, prin adoptarea acestei legi se încalcă principiul bicameralismului consacrat prin jurisprudența constituțională, în sensul că amendamentele de la Camera Deputaților vin să modifice conținutul reglementării și generează o configurație "semnificativ deosebită" a actului normativ față de forma aprobată în Senat.
PNL a invocat încălcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei, conform căruia un raport adoptat de o comisie permanentă a acestui for trebuie distribuit la caseta electronică a parlamentarilor cu cel puțin cinci zile înainte de dezbaterea în plen.