‘Ce am constatat eu e că vine iarna şi, pentru că se apropie sfârşitul mandatului unor şefi de la ANRE, au zis să mai dea un tun şi să mai mărească preţurile la energie şi la gaze. Bineînţeles informaţia a fost – PSD măreşte preţurile la energie şi la gaze. Cu atât mai mult se justifică această comisie de anchetă pe ce s-a întâmplat la ANRE, ca să vedem şi noi şi tot poporul român cum s-au mărit preţurile în ultimii ani de către ANRE şi ce fundamentări au stat, în afară de interesul imediat al unor companii care furnizează energie electrică. Să vedem care sunt justificările. Cred că e mai importantă decât comisia pentru alegerile din 2009, din sufragerie, şi decât Comisia pentru control SRI. Cred că este una dintre cele mai importante comisii de anchetă ca să vedem cum a fost lovită şi economia românească ani de zile şi consumatorul casnic’, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.
Camera Deputaţilor şi Senatul au decis, miercuri, în şedinţă comună, cu 161 voturi ”pentru” şi 51 ”împotrivă”, constituirea Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Comisia de anchetă, propusă de parlamentarii PSD, urmează să verifice cum au fost transpuse în legislaţia secundară obligaţiile ce decurg din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, dar şi modul în care aceasta a influenţat modificarea preţului energiei la consumatorul final.
Comisia va verifica şi modul în care au fost respectate atribuţiile şi obligaţiile ce decurg din OUG 33/2004 privind organizarea şi funcţionarea ANRE din punct de vedere al structurii organizatorice, al promovării personalului, al desfăşurării activităţii de control privind modul în care şi-au îndeplinit operatorii atribuţiile legale.
De asemenea, se vor controla modul în care a fost asigurat un mediu concurenţial eficient, transparent şi nediscriminatoriu în funcţionarea pieţelor de energie electrică, gaze naturale, energie regenerabilă şi certificate verzi, precum şi modul în care a fost asigurată protecţia consumatorului final şi sprijinirea clienţilor vulnerabili. AGERPRES