PNL a atacat legea la CCR.

„SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE

a Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (PL-x 340/2018), pe care o considerăm neconformă cu o serie de prevederi din Constituția României, pentru motivele expuse în continuare.

Situația de fapt

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.12 din Legea nr.78/2000, în sensul dezincriminării faptelor prevăzute în cuprinsul lit.a) şi b) ale actualului art.12, în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale.

Procedura legislativă

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupție a fost înregistrată la Camera Deputaților cu indicativul BPI 709/07-12-2017, transmisă Senatului pentru dezbatere și adoptare, acesta având calitatea de primă cameră sesizată.

Cu indicativul L123/19.02.2018, propunerea a fost adoptată de plenul Senatului în data de 22.05.2018, ca urmare a depășirii termenului de adoptare, potrivit art. 75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României republicată.

Inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

În data de 29.05.2018, propunerea a fost prezentată Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru dezbatere și a fost trimisă pentru raport la: Comisia juridică, de disciplină şi imunități, iar pentru aviz la Comisia pentru buget, finanțe şi bănci și la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităților naționale (aceasta a avizat favorabil, în data de 6.06.2018) .

În data de 19.06.2018, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a transmis un raport favorabil (6 amendamente admise, 1 amendament respins).

În data de 2.07.2018, raportul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, iar în data de 4.04.2018 a fost adoptat cu 183 voturi „pentru” și 96 voturi „contra”.

În data de 27 iulie 2018, Președintele României a formulat o sesizare de neconstituționalitate cu privire la Legea pentru modificarea art. 12 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupție, iar în data de 17.12.2018, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 584/2018, a admis sesizarea Președintelui României și a constatat că dispozițiile articolului unic pct. 1 ale acestei legi sunt neconstituționale.

În data de 18.03.2019 inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constituția României.

În data de 20.03.2019, forma adoptată de Senat a fost prezentată Biroului permanent al Camerei Deputaților și trimisă pentru raport la Comisia juridică, de disciplină și imunități. Aceasta a emis un raport de respingere asupra inițiativei legislative pentru că textul adoptat de Senat prin care au fost puse în acord prevederile neconstituționale cu decizia Curții nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării raportului favorabil.

În data de 8.04.2019, raportul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, iar în urma dezbaterilor a fost trimis pentru raport suplimentar la Comisia juridică, de disciplină şi imunități, cu termen pentru data de 15.04.2019.

În data de 15.04.2019, raportul suplimentar a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, iar în data de 16.04.2019 a fost dezbătut și adoptat cu 179 voturi „pentru”, 89 de voturi „contra”, 5 abțineri, iar un deputat nu a votat.

Astfel, în 24.04.2019, textul adoptat a fost depus la Secretarul general al Camerei Deputaților pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii.

II. ADMISIBILITATEA SESIZĂRII DE NECONSTITUȚIONALITATE

Legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în ziua de 16 aprilie 2019 și depusă la data de 24 aprilie 2019 la Secretarul general al Senatului și, respectiv, al Camerei Deputaților, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Legea a fost adoptată în procedură ordinară, termenul de sesizare al Curții fiind de 5 zile, conform art.133 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, cu respectarea art.77 alin.(1) din Constituția României. În curgerea termenului de sesizare au intervenit 3 zile de sărbătoare legală (28 aprilie 2019, 29 aprilie 2019, 1 mai 2019) și 2 zile declarate libere (27 aprilie 2019, 30 aprilie 2019) ceea ce determină împlinirea termenului menționat mai sus la data de 3 mai 2019. Invocăm, în susținerea argumentelor noastre, practica Curții Constituționale, statuată prin Decizia nr.139 din 13 martie 2019 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligații bănești, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, paragraf 67:

„67. În ceea ce privește termenul de sesizare, se constată că, din coroborarea informațiilor cuprinse în fișele legislative publicate pe paginile celor două Camere ale Parlamentului rezultă că legea criticată a fost adoptată în data de 19 decembrie 2018 de Camera Deputaților, în data de 20 decembrie a fost depusă la Secretarul general al Senatului și, respectiv, al Camerei Deputaților, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale, iar la data de 29 decembrie 2018 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională în data de 27 decembrie 2018, așadar în cadrul termenului stabilit de art.77 alin.(1) din Constituție”.

III. MOTIVE INTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE

III.1. Dispozițiile articolului unic cu referire la art.12 alin.(2) din Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt neconstituționale deoarece încalcă dispozițiile art.1 alin.(3) și ale art.147 alin.(4) din Constituția României.

În aplicarea principiului constituțional al colaborării loiale între autoritățile statului, Parlamentului României, prin procedura reexaminării, îi revine obligația de a asigura remedierea normelor juridice afectate de un viciu de neconstituționalitate ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale.

În procedura reexaminării, Parlamentul are obligația constituțională de a ține seama atât de dispozitivul deciziei, cât și de considerentele atașate deciziei, ambele având efecte erga omnes. În acest sens, decizia Curții Constituționale nr.432/2018 precizează:

„În acest context, Curtea reamintește că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative afectate de vicii de constituționalitate, încalcă Legea fundamentală. Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituționalității unei legi, autoritatea legislativă procedează într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenței Curții Constituționale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligațiile constituționale care rezultă din jurisprudența instanței constituționale circumscriu cadrul activității legislative viitoare; or, prin adoptarea unei soluții legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispozițiilor Constituției, legiuitorul acționează ultra vires, încălcându-și obligația constituțională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 26, sau Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, precitată, paragrafele 49 și 50)”.

Constatăm că, în procedura de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (PLx nr.340/2018), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.584/25.09.2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precitată, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare.

În opinia noastră, au fost ignorate dispozițiile paragrafului 72 din Decizia nr. 584/2018, cât și ale paragrafului 68 din aceeași decizie:

„ 72. Prin urmare, textul de lege astfel cum acesta este normat în prezent răspunde finalității acestei obligații internaționale asumate de statul român, iar a reduce sfera sa de incidență ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea și tolerarea unor acte de corupție, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligațiile internaționale asumate de statul român. Curtea reține că marja de apreciere a statului în structurarea politicii sale penale este limitată, pe lângă exigențele expres stabilite în textul Constituției, de obligațiile internaționale pe care acesta și le-a asumat, iar, în ceea ce privește combaterea corupției, domeniu în care actele internaționale creează obligații în sarcina statelor în sensul normativizării unor astfel de infracțiuni, statul trebuie să incrimineze astfel de fapte, activitatea sa normativă fiind îndreptată spre un asemenea scop. Dezincriminarea unor fapte de corupție, rezultată din jocul reglementărilor referitoare la latura obiectivă a textelor de lege în vigoare, precum în cauza de față, echivalează cu o nerespectare a obligațiilor sale internaționale. Încălcarea obligațiilor asumate de România prin tratatele la care este parte contravine prevederilor constituționale ale art.ll alin.(l) care consacră obligativitatea statului român de a respecta întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte [a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 195 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 5 iunie 2015, par.25].”

„68. Prin urmare, din cele de mai sus, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuție sunt infracțiunile de corupție sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curții Constituționale este unul strict. În cauza de față, modificările preconizate sunt contrare exigențelor statului de drept, tocmai pentru că odată intrate în dreptul pozitiv afectează capacitatea statului de a lupta în mod eficient împotriva fenomenului corupției Or, obligația pozitivă a statului este aceea de a-și crea un sistem normativ apt să răspundă la amenințările la adresa valorilor sale constituționale, să asigure buna și corecta funcționare a autorităților și instituțiilor sale și să protejeze securitatea juridică a cetățeanului. De aceea, legiuitorul are obligația constituțională să reglementeze măsuri cu finalitatea mai sus indicată, iar nu să adopte soluții legislative care împiedică realizarea acesteia. În consecință, Curtea constată că textul legal criticat încalcă obligația pozitivă a legiuitorului derivată din art. l alin.(3) din Constituție, cu referire la exigențele statului de drept, de a reglementa un sistem unitar de norme penale apte să combată fenomenul corupției”.

Deducem, din dispozițiile exprese ale considerentelor citate mai sus, că legiuitorul avea obligația, din perspectivă constituțională, de a lua act de necesitatea menținerii în vigoare a formei actuale a art.12 din Legea nr.78/2000, per a contrario, restrângerea conținutului infracțiunii realizată prin dispozițiile alin.(2), nou introdus prin legea legea criticată, este neconstituțională.

În consecință, legiuitorul, în procedura reexaminării, avea obligația de a constata că întreaga lege de modificare a art.12 din Legea nr.78/2000 este neconstituțională și, pe cale de consecință, de a respinge legea. Neprocedând astfel, Parlamentul României a ignorat atât dispozițiile art.147 alin.(4) din Constituție, care instituie caracterul erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, cât și jurisprudența acesteia, antecitată. (Curtea Constituțională a României, Decizia nr.432/2018, paragraf 46)

Menținerea unor texte de lege care sunt afectate de un viciu de neconstituționalitate reprezintă, pe lângă încălcarea principiului colaborării loiale între autoritățile statului, și o încălcare a principiului securității juridice, derivat din art.1 alin.(3) din Constituția României, în componenta referitoare la calitatea actelor normative. Menținerea unui text neconstituțional afectează în mod grav posibilitatea cetățenilor români de a-și conforma conduita unor norme juridice elaborate și adoptate de autoritatea legislativă, cu încălcarea Constituției României.

Față de cele învederate, vă rugăm să constatați neconstituționalitatea articolului unic din legea supusă controlului de constituționalitate cu referire la dispozițiile art.12 alin.(2) din Legea nr.78/2000 deoarece încalcă dispozițiile art147 alin.(4) și ale art.1 alin.(3) din Constituția României.

III.2. Articolul unic al legii cu referire la art.12 alin.(2) Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este neconstituțional deoarece consacră restrângerea domeniului de aplicare al infracțiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligației regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia Curții Constituționale nr.584/2018, încălcând astfel dispozițiile art.147 alin.(4) și ale art.1 alin.(3) din Constituția României.

Normele edictate de autoritatea legiuitoare trebuie să fie clare, predictibile și lipsite de echivoc – dispune art. 36 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative – pentru a satisface cerința referitoare la calitatea actului normativ, parte esențială a principiului securității juridice consacrat pe cale jurisprudențială, dedus din dispozițiile art.1 alin.(3) din Constituția României.

Legiuitorului, în procedura reexaminării, îi revine obligația de a asigura corelările tehnico-legislative necesare, în aplicarea dispozițiilor cuprinse în Decizia nr.584/2018 a Curții Constituționale a României, pentru ca actul normativ care intră în vigoare să îndeplinească cerințele legale de claritate, fluență și accesibilitate.

În acest sens, art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaților dispune:

Art. 134

„(1) În cazurile de neconstituționalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din Constituția României, republicată, și în situația în care Camera Deputaților a fost prima Cameră sesizată, Biroul permanent, în prima sa ședință care are loc după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi imunități şi comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau propunerea legislativă în vederea reexaminării prevederilor declarate neconstituționale. Aceeași procedură se aplică şi pentru cazul în care prevederile respective sunt trimise de la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

(2) Termenul fixat de Biroul permanent pentru întocmirea raportului comun de către comisiile prevăzute la alin. (1) nu va putea fi mai mare de 15 zile. Raportul comisiilor se înscrie cu prioritate în ordinea de zi şi se dezbate conform prevederilor art. 100-112. Cu prilejul reexaminării, Camera Deputaților va efectua corelările tehnico-legislative necesare. După adoptarea legii în ansamblul ei, aceasta se trimite Senatului, dacă acesta este Cameră decizională, sau Președintelui României, în cazul în care Camera Deputaților este Cameră decizională.”

Cu privire la conținutul art.12 alin.(2), nou introdus, raportat la norma de incriminare prevăzută de art.12 din Legea nr.78/2000, în forma aflată în vigoare, constatăm restrângerea sferei de aplicare a infracțiunii, ceea ce face imposibilă aplicarea textului normativ unor fapte incriminate de norma în vigoare. Amintim, în acest context, cele arătate în paragrafele 63-66 ale Deciziei Curții Constituționale nr.584/2018:

„63. Spre deosebire de cele expuse, reglementarea analizată limitează sfera de acțiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupție să nu fie sancționat penal. Or, legiuitorul nu are competența de a limita sfera de cuprindere a infracțiunii analizate doar în funcție de natura materială a folosului obținut, în condițiile în care intensitatea lezării relațiilor sociale ocrotite este aceeași, indiferent că folosul obținut este unul patrimonial sau nepatrimonial. O asemenea diferențiere realizată în funcție de natura folosului, pe de o parte, duce la o dezincriminare a unei categorii de acte de corupție care nu produc un folos nepatrimonial, iar, pe de altă parte, relevă faptul că legiuitorul, în mod implicit, acceptă și tolerează categoriile de acte de corupție care nu implică un folos patrimonial, ci nepatrimonial, ceea ce este contrar exigențelor statului de drept.

64. În acest context, Curtea subliniază că revine organelor judiciare obligația de a administra probatoriul necesar pentru a demonstra legătura de cauzalitate între activitatea ilicită realizată și scopul urmărit pentru reținerea infracțiunii analizate. Legătura de cauzalitate, ca element al laturii obiective a infracțiunii, trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate.

65. Cu privire la marja de apreciere a Parlamentului în structurarea politicii penale a statului, Curtea, în jurisprudența sa [cu titlu exemplificativ, Decizia nr.405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.517 din 8 iulie 2016, par.66], atunci când analizează norme de drept penal substanțial, precizează că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, incriminarea/ dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, potrivit art. 1 alin.(5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu-și poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție (Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.71 din 29 ianuarie 2014).

66. Tot în același sens, Curtea a subliniat, prin Decizia nr.619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.6 din 4 ianuarie 2017, par.44, că marja de apreciere a legiuitorului, atunci când pune în discuție limitarea unui drept constituțional, în speță art.23 din Constituție (Decizia nr.603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 23), sau nesancționarea încălcării unor relații sociale ce ar avea drept consecință existența unei amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială (Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014), este una limitată, fiind supusă unui control strict al Curții Constituționale.”

Infracțiunea descrisă la art.12 din Legea nr.78/2000, forma în vigoare, se săvârșește în patru modalități alternative, atașate scopului constând în „obținerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite”:

1) operațiuni financiare săvârșite ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană;

2) încheierea unor tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;

3) folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității;

4) permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

În acest sens, Decizia Curții Constituționale nr.584/2018 precizează :

„57. Curtea reține că infracțiunea analizată este structurată prin raportarea tezei introductive a art.12, care conține o cerință esențială — scopul — specifică infracțiunilor de corupție, la modalitățile alternative de săvârșire a acesteia, astfel că nu aceste ultime modalități constituie infracțiunea în sine. In cazul primei modalități alternative de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, Curtea, prin Decizia nr.243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.527 din 6 iulie 2017, par.40, sau Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.42 din 17 ianuarie 2018, par.33, a statuat că, „prin ea însăși, simpla efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț nu determină existența elementului material al infracțiunii, efectuarea de operațiuni financiare având, așadar, relevanță penală și putând constitui elementul material al infracțiunii numai dacă este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor”. Or, tocmai scopul urmărit de persoana în cauză, prin folosirea funcției sale, indiferent că a fost sau nu atins, caracterizează infracțiunea respectivă ca una asimilată celei de corupție. Prin urmare, legiuitorul nu sancționează penal subiectul în cauză pentru simpla efectuare de operațiuni financiare, ci efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț în considerarea scopului urmărit. De aceea, Curtea a concluzionat că scopul incriminării infracțiunii prevăzute de art.12 lit.a) teza întâi din Legea nr.78/2000 îl constituie ocrotirea relațiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni [Decizia nr.700 din 7 noiembrie 2017, par.22].

58. Situația anterior referită este identică și în privința celorlalte trei modalități alternative de săvârșire reglementate de art.12 din lege, respectiv: încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității. Astfel, dacă aceste fapte sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, devine incident art.12 din lege, însă, în lipsa acestui scop, devin aplicabile prevederile corespunzătoare din Codul penal [art.303 — Divulgarea informațiilor secrete de stat sau art.304 — Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice].”

Prin dispozițiile art.12 alin.(2) din Legea nr.78/2000, nou introdus, modalitatea de săvârșire a infracțiunii constând în efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția este restrânsă la acțiunile enumerate, exhaustiv, în acest alineat: „operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, operațiuni de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale”.

Această restrângere nu se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului și încalcă dispozițiile consacrate de Curtea Constituțională prin Decizia nr.584/2018, paragraf 63 și paragraf 64, antecitate:

„63. (…) reglementarea analizată limitează sfera de acțiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupție să nu fie sancționat penal. Or, legiuitorul nu are competența de a limita sfera de cuprindere a infracțiunii analizate doar în funcție de natura materială a folosului obținut, în condițiile în care intensitatea lezării relațiilor sociale ocrotite este aceeași, indiferent că folosul obținut este unul patrimonial sau nepatrimonial. O asemenea diferențiere realizată în funcție de natura folosului, pe de o parte, duce la o dezincriminare a unei categorii de acte de corupție care nu produc un folos nepatrimonial, iar, pe de altă parte, relevă faptul că legiuitorul, în mod implicit, acceptă și tolerează categoriile de acte de corupție care nu implică un folos patrimonial, ci nepatrimonial, ceea ce este contrar exigențelor statului de drept.

64. În acest context, Curtea subliniază că revine organelor judiciare obligația de a administra probatoriul necesar pentru a demonstra legătura de cauzalitate între activitatea ilicită realizată și scopul urmărit pentru reținerea infracțiunii analizate. Legătura de cauzalitate, ca element al laturii obiective a infracțiunii, trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate.”

Mai mult, alin.(2) al art.12 adaugă o nouă condiție de realizare a infracțiunii față de modalitatea reglementată de art.12 alin.(1) lit.a) teza I, în sensul că operațiunile financiare ca acte de comerț „trebuie să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit” ceea ce accentuează restrângerea sferei de aplicare a infracțiunii, constituind o încălcare evidentă a valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, respectiv „relațiile sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de operațiuni” ( Decizia CCR nr.700/2017, paragraf 22). În raport cu această concluzie, considerăm că în aplicarea dispozițiilor art.147 alin.(4) din Constituție, în procedura de reexaminare legiuitorul avea obligația de a proceda la efectuarea corelărilor tehnico-normative concordant cu dispozițiile art.1 alin.(3) din legea fundamentală, astfel încât să fie respectată Decizia Curții Constituționale nr.584/2018, inclusiv considerentele atașate acesteia, fapt nerealizat, ceea ce atrage neconstituționalitatea articolului unic al Legii de modificare și completare a art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Vă solicităm să constatați că articolul unic al legii criticate este neconstituțional deoarece încalcă dispozițiile art.147 alin.(4) și ale art.1 alin.(3) din Constituția României.

În drept, ne întemeiem sesizarea atât pe dispozițiile art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, cât și pe dispozițiile art. 15 alin (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale”.