Despre această strategie, Liviu Dragnea a vorbit la congresul extraordinar al PSD. Liberalii critică dur proiectul, spunând că trădează un mod de gândire bolnav, infestat de nostalgiile comuniste ale unor oameni care n-au reuşit nici până acum să asimileze în mod real valorile democraţiei. Practic, cetăţenii nu vor mai avea niciun cuvânt de spus, în alegeri, în privinţa direcţiei pe care o urmează România, întrucât tot ceea ce va stabili „Comitetul lui Dragnea” devine obligatoriu pentru orice guvernare va veni ulterior, avertizează PNL.
Prin proiect, se instituie obligaţia elaborării şi actualizării Strategiei de dezvoltare economică şi socială a României pe termen lung, denumită Strategia „România 2040” precum şi cadrul ”instituţional de realizare şi de asigurare a consensului naţional”.
”Strategia „România 2040” se va elabora prin consens naţional şi va cuprinde scenarii şi politici publice alternative pentru atingerea obiectivelor asumate. Strategia „România 2040” se va elabora în concordanţă cu strategiile şi direcţiile de dezvoltare pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene. Autorităţile administraţiei publice, Academia Română, academiile de ramură, instituţiile de învăţământ superior, instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public şi privat, sindicatele şi patronatele de ramură, precum şi organismele neguvernamentale de profil vor sprijini elaborarea Strategiei „România 2040”, se arată în proiect.
Conform acestuia, strategia se va elabora sub directa responsabilitate a Parlamentului, de către Comisia „România 2040”, care ”este condusă de Preşedintele Camerei Deputaţilor”. Coordonarea metodologică şi ştiinţifică a activităţii Comisiei „România 2040” precum şi a întregului proces de elaborare a strategiei vor fi realizate de Consiliul de Programare Economică şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
Comisia „România 2040” îşi va desfăşura activitatea în perioada 1 iunie 2018 – 1 iunie 2019, atât în cadrul unor reuniuni lunare în plen, cât şi în mod curent, prin realizare de lucrări de fundamentare şi sinteză. Comisia este alcătuită din: reprezentanţi ai Guvernului, ai Preşedinţiei României, ai partidelor parlamentare, ai comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, ai Academiei Române, ai Consiliului de Programare Economică şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, personalităţi ale ştiinţei, din mediul academic şi universitar desemnaţi de conducerea Comisiei „România 2040”, la propunerea Consiliului de Programare Economică. La şedinţele Comisiei „România 2040” pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai instituţiilor publice, organismelor neguvernamentale, ai sindicatelor şi patronatelor, în baza convocărilor nominale. Comisia va organiza dezbateri publice, sub forma unor forumuri naţionale, cu participare deschisă, în care se vor prezenta rezultatele de etapă. Comisia poate să-şi organizeze subcomisii pe domenii strategice, alcătuite din experţi care să acorde sprijin pentru definirea obiectivelor sectoriale.