Un aparat de fotografiat rusesc, primit în dar. Chipuri de copii, mai mult adolescenți decât inocenți, surprinse în poze alb-negru. Primii bănuți câștigați din muncă proprie. Dragoș Anastasiu (53 de ani) scormonește astăzi prin cutia cu amintiri și lasă să iasă de acolo trăirile care i-au marcat copilăria. Și anii de liceu, unul câte unul.  Așa cum povestește, stăpânit de o liniște interioară desăvârșită, îți dă de înțeles că ar retrări iar și iar momentele de atunci: ”Îmi plăcea mult fotografia. Făceam poze, mă închideam în baie și le developam. Apoi le vindeam. 90% din pozele copiilor din clasa mea sunt făcute de mine”.

Așadar, spiritul antreprenorial începuse să se manifeste încă din adolescență. În paralel cu sportul, care l-a prins sub mai multe forme. ”Am fost un adolescent foarte agitat. Bunica mea îmi spunea ”copilul străzilor” pentru că nu stăteam pe acasă. Antrenamente aveam seara, meciuri în weekend”, mărturisește Anastasiu. A jucat, pe rând, și fotbal, și handbal, și volei. Volei chiar mai mult ca orice, la nivel de divizie. A intrat în competiție cu Steaua, cu Dinamo.

A nu se înțelege aici că activitățile extra-școlare îi ocupau tot timpul. Adolescentul Dragoș Anastasiu iubea și cartea. Matematica și fizica se transformaseră, cumva, în pasiuni. Îl atrăgeau fără să fi făcut măcar o oră de meditație, vreo pregătire suplimentară. Doar cu geometria a mers la risc, odată cu prima admitere la facultate. Nu că nu i-ar fi plăcut și această materie, însă își amintește clar că nu a învățat aproape deloc.

Plecarea în Germania

”Eu am intrat la facultate și în Romania. La Automatică. Asta știe puțină lume. Am intrat cu o notă proastă la geometrie, dar 10 la fizică și 9 la algebră. Am fost al doilea de jos în sus”, rememorează el.  Spune  ”..și în România” pentru că urma să plece din țară. Unde? În Germania, evident.  Cine nu a auzit de ”povestea medicului român din Germania”, care a revenit în țară și a construit o afacere puternică? În lumea de business, sunt puțini cei care chiar nu cunosc drumul parcurs de Anastasiu din România în Germania. Și invers.

 

Să recapitulăm: a urmat un liceu de mate-fizică, în București, dar îi plăcea medicina. Cum ideea de a începe în România această facultate era exclusă, situația în sine căuta o rezolvare, ca să nu rămână ”pe dinafară”.  ”Eu din clasa a XI-a știam că plec. Mama plecase deja, iar eu eram cu fratele meu în România. Nu am crezut că mă mai apucă Bacalaureatul în România. Și m-am gândit să intru, totuși, la o facultate”.

Așa a ajuns la Automatică, experiență care s-a limitat la doar trei săptămâni: în noiembrie 1982, Dragoș Anastasiu pleca în Germania. Acolo a făcut încă un an de liceu, a dat încă o dată Bacalaureatul, iar mai apoi a intrat la Facultatea de Medicină.

Sunt multe amintirile plăcute care-l leagă astăzi de această țară. Și de profesia de medic. Acolo s-a căsătorit cu o româncă pe care o știa încă din liceu, acolo s-a născut fiica lor Andreea (23 ani), acolo a lucrat timp de patru ani într-un spital. Ceea ce visase în adolescență se îndeplinise până în cele mai mici detalii. Construise o realitate colorată diferit de ceea ce ar fi putut construi acasă. O realitate  care a l-a ținut acolo până în 1995.

Acesta a fost anul când a revenit în România cu un scop precis: să înceapă un business cu totul nou de ceea ce învățase.  ”A fost o chestie de semi-aventură. Intrasem în zona asta în Germania, prin cineva din România, care mi-a cerut ajutorul. Lucram, practic, în timpul meu liber. La un moment dat, această firmă mare, Deutsche Touring Eurolines Germania, a venit și a zis: ”Ok, te duci în România și facem treaba asta împreună sau noi nu mai lucrăm cu Romania”.  Se săturaseră de persoana cu care lucrau. Și așa fost: Du-te sau las-o. Și m-am întors”, povestește Anastasiu.

Primii ani de Eurolines în România nu au fost deloc ușori, nu i-a fost livrat nimic pe tavă, fără muncă. Noroc i-au purtat, însă, oamenii pozitivi cu care a lucrat, partenerii care au crezut în el. Așa au trecut 22 de ani. Între timp, afacerea începută atunci s-a maturizat într-un grup cu 21 de firme și vânzări estimate să ajungă la 140 milioane de euro anul acesta. ”Nu se putea în altă parte. În Germania, nu aș fi reușit niciodată”, punctează  Anastasiu. 

 

Parteneriatul cu TUI

Ca să ajungă până aici, a avut câteva momente cheie, asezonate des cu investiții, achiziții, extinderi, angajați (grupul numără deja 700), parteneriate strategice. Clar, între cele mai răsunătoare parteneriate se află cel parafat cu ”numărul 1 mondial în turism, gigantul TUI”. ”În primul rând, interesul lui TUI pentru România a crescut. Baza parteneriatului nostru se referă la distribuţia produselor turistice şi în special ale TUI în România. Noi am fost în căutarea unui brand prin care să transmitem mai uşor oamenilor faptul că Eurolines face şi turism. De vreo trei ani tot sondăm şi avem discuţii. Au un logo, o identitate vizuală genială. Acel ”smile” transmite un sentiment. Este ceea ce vrem să transmitem când un client intră la noi în agenţie. Noi trebuie să schimbăm ceva în interiorul nostru, apropo de zâmbet. Din punctul meu de vedere, asta e problema principală a serviciilor din România, în general. Și nu mă refer doar la servicii turistice”, declara Dragoș Anastasiu la momentul acela, prin 2011.

Recunoaște că succesul acestui parteneriat a avut la bază și faptul că el a locuit mai mulți ani în Germania, cunoaște mentalitatea de acolo. ”Și atunci, am cumpărat noi compania Danubius, care era deținută de TUI. Și le-am pus împreună, cumva, am făcut un contract exclusiv pentru România și Moldova. Și în treaba asta ne aflăm de cinci ani. Lumea a perceput schimbarea, a înțeles ceea ce facem. Sunt vreo 60 de agenții TUI acum și 80 cu totul”, declară astăzi antreprenorul.

”Un nou standard de agenție”

 

Bineînțeles că tot acest proces a necesitat o muncă uriașă și mulți bani investiți, în brand, în promovare. Mai concret, spune că a investit circa 500.000 de euro în fiecare an. Dar, a meritat. ”Avem un nou standard de agenție, unul pe care nu îl găsești în Germania și Elveția. Și tocmai asta a fost ideea, să setăm niște standarde în industrie”, detaliază Anastasiu. Nu e de mirare că, recent, am auzit de o ”premieră” în România: Nova Travel, agenția touroperatoare a Grupului Eurolines, a anunțat încheierea unei polițe de asigurare în caz de insolvență sau faliment în valoare de 150.000 dolari, triplând benevol suma minimă prevăzută legal.

De ”setarea unor standarde” vom auzi cât mai curând și în Deltă, un alt proiect care a fost un fel de ”dragoste la prima vedere”. În primul an (2014 – 2015), aproape că s-a mutat în Deltă, la Green Village, „o provocare, un exerciţiu complex, o adevărată lecţie de antreprenoriat” (n.r. – afacerea a fost cumpărată de la antreprenorul Sorin Marin). ”Anul trecut, au crescut vânzările cu peste 50%, ne-am apropiat de 2 milioane de euro. Și anul acesta suntem la peste 50%”, spune el despre Green Village.

Unde vrea să meargă mai departe cu tot businessul pe care îl dezvoltă? Cum totul este de vânzare, ei bine, și grupul construit de Anastasiu ar putea fi. Deși admite că până acum nu l-a preocupat acest subiect, totuși ”s-ar putea să urmeze”.  ”Să mă preocupe. Să vreau și eu să fac altceva. Și tot în industria asta voi face, dar sub o altă formă. Mă gândesc la educație. Trebuie să lucrăm la mindset-ul oamenilor. Oamenii nu știu să facă echipe. Acesta ar putea să fie următorul pas”, detaliază Anastasiu.

Și încă ceva: și-ar mai dori o investiție în zona medicală, poate chiar la Green Village, să poată îmbina, cumva, tot ceea ce a făcut în viață: medicină, turism, hotelărie.