Dragoș Bucur revine! Fostul prezentator al emisiunii Visuri la Cheie și-a deschis o afacere, care se anunță a fi foarte profitabilă. Împreună cu Dorian Boguță, actorul a înființat 2DB Studio Films, cel mai mare platou de filmare din București.
Joi seara, actorii au sărbătorit deschiderea 2DB Studio Films. Mai multe vedete și-au făcut apariția, printre care, Inna și Andreea Esca. Cu acest prilej, Dragoș Bucur a anunțat lansarea serialului Delta Neagra.
”Împreună cu fata mea, Sofia, am început să ne jucăm și am făcut o nebunie. Ne-am apucat să scriem un scenariu. După ce l-am scris, am încercat să-l vindem. Reacțiile au fost foarte bune. Am început să dezvoltăm un serial. Este un serial care se vreau un fantasy românesc.”, a spus Dragoș.
Chiar și soția sa, Dana Nălbaru, a ajutat la coloana sonoră a serialului.
De asemenea, Dorian Boguță a prezentat, în premieră, trailerul peliculei Urma, debutul său în lungmetraj, care va ieși pe 6 martie, în cinematografe. În peliculă va juca și Mădălina Ghenea.
Anton (Marin Grigore), un pianist celebru, este dat dispărut. Poliţistul (Teodor Corban) care preia cazul află treptat despre destinul zbuciumat al artistului, relaţiile sale bizare şi deciziile care au declanşat un vârtej de evenimente surprinzătoare. După moartea părinţilor săi, Anton devenise obsedat de fericirea surorii sale, Ana (Irina Rădulescu), dincolo de limitele iubirii fraterne.
”Filmul mi-a dat și cumva acest platou în sensul că în momentul când eu am filmat în zonă și am văzut această clădire, am zis: Dragoș, poate ar fi bine să riscăm. Vom vedea dacă am riscat bine sau rău.”, a spus Dorian.
Dragoș a vorbit despre noul proiect și despre oamenii care au ajutat la crearea lui.
Sunt foarte mulți oameni care au crezut în proiectul ăsta și fără de care nu am putut să-l urnim. Nu știm dacă o să iasă. Sunt deschis oricărei tipuri de colaborare. Ăsta e proiectul. Noi suntem aici, dacă vi se pare interesant, îl dezvoltăm.
Nu este prima dată când Dragoș și Dorian colaborează. Cei doi conduc împreună și o școală de actorie. Este vorba despre școala actoriedefilm.ro. Aceasta a fost deschisă, în urmă cu nouă ani, de Dragoș Bucur, Dorian Boguță si Alexandru Papadopol.
Cursurile au început pe 18 noiembrie și durează 6 luni. Școala privată a produs filme precum: Love Building, Alt Love Building, Doua Lozuri, Hawaii, dar și mai multe scurtmetraje la care au participat și cursanții.