Supele instant sunt din ce în ce mai populare, mai ales în rândul tinerilor care preferă soluțiile rapide și ușor de preparat. Deși par o alegere convenabilă, aceste produse ascund pericole reale pentru sănătate, mai ales din cauza aditivilor și ingredientelor procesate pe care le conțin. Dragoș Pătraru, cunoscut jurnalist și realizator de emisiuni, avertizează asupra riscurilor pe care le presupune consumul frecvent al acestor supe.
Dragoș Pătraru avertizează despre supele instant: „Sunt mizerii”
Pentru mulți tineri români, supele instant sunt o opțiune rapidă și convenabilă, adesea preferată din lipsă de timp sau de motivație de a găti. Totuși, conform lui Dragoș Pătraru, această alegere poate fi extrem de periculoasă pentru sănătate. El consideră că această preferință este cauzată de lipsa educației sanitare atât în școli, cât și acasă.
„Două motive pentru care tinerii consumă aceste mizerii, pentru că sunt mizerii, vom vedea: lene și lipsă de timp. Pare o contradicție, dar asta arată cât de mare e lipsa de educație cu privire la sănătate, în familie și în școala românească”, explică jurnalistul.
Dragoș Pătraru adaugă că mulți oameni nu conștientizează toxicitatea acestor supe, care sunt, de fapt, alimente hiperprocesate. Jurnalistul mărturisește că și el a încercat supele instant și a constatat că gustul lor nu are nimic în comun cu o supă adevărată.
Supele instant sunt dăunătoare
Realizatorul emisiunii „Starea Sănătății” detaliază motivele pentru care supele instant sunt dăunătoare. El subliniază că dacă oamenii ar înțelege cât de nocive sunt aceste alimente pe termen mediu și lung, ar căuta alternative mai sănătoase.
„Dacă ar ști cât de rău le fac pe termen mediu și lung aceste alimente hiperprocesate… Oamenilor nu le-ar mai fi lene și și-ar face timp să caute o supă decentă sau să-și facă una. Eu nu știu cum v-ar putea plăcea la gust așa ceva, poate nu v-au gătit părinții sau bunicii, când erați mici.”
Pătraru descrie experiența sa cu aceste produse și menționează că, deși unele mărci oferă ingredientele pentru fidea și „supă” separat, acest lucru nu îmbunătățește calitatea.
„Eu am gustat acum vreo 20-25 de ani și mi s-a părut că are gust de orice altceva, nu de supă. De apreciat că unele produse au ingredientele pentru fidea și pe cele pentru ceea ce ei numesc supă separat. Nu sunt bune, dar cel puțin nu am folosit lupa să vedem ingredientele”, detaliază jurnalistul.
Supele la plic sunt pline de aditivi alimentari
Analizele specialiștilor arată că supele la plic sunt pline de aditivi alimentari. Printre aceștia se numără și glutamatul de sodiu, cunoscut pentru efectele sale nocive asupra sănătății neurologice.
Acesta este folosit în mod frecvent pentru a amplifica aroma produselor, însă are consecințe negative pentru organism.
„Într-un articol publicat de MDPI Foods, de Niebla Canelo și colaboratorii, după analiza a 130 de sortimente de noodles și supă instant, se menționează faptul că există câteva ingrediente de bază: tăiței, legume deshidratate, carne, dar și numeroși aditivi alimentari.
Cel mai utilizat este glutamatul de sodiu. Avem destul de greu cu aditivi, cu potențiatori de gust, cu nume care mă vor pune serios la încercare”, afirmă Dragoș Pătraru.
Prețurile supelor instant vs. prețurile supelor gătite acasă
Jurnalistul a realizat un experiment prin care a comparat costurile supelor instant cu cele ale ingredientelor necesare pentru o supă preparată acasă. A constatat că supele gătite în casă sunt la fel de accesibile ca cele instant, dar mult mai sănătoase.
El recomandă românilor să fie precauți în alegerile lor alimentare, pentru a preveni problemele de sănătate.
„Toate astea au costat aproape 19 lei (n.r. ingredientele pentru o supă făcută în casă) și putem mânca dintr-o supă făcută din aceste ingrediente de 5 ori. Deci prețul este unul avantajos.
Reduceți la minimum fast food-ul, semipreparatele și instantele și gătiți acasă mâncare adevărată, pe care corpul vostru o recunoște. Toate astea pentru sănătatea și longevitatea dumneavoastră,” concluzionează jurnalistul.