Schimbări la Prima Tv. În luna august, emisiunea „Starea Nației” va suferi o serie de modificări. Mai exact, aceasta va fi difuzată de luni până joi de la ora 22.30 și va fi prezentată de Ştefania Cîrcu. Anunțul a fost făcut de producători.
Emisiunea „Starea naţiei” de la Prima TV va avea, în luna august, o abordare relaxată, ca de vacanţă, va fi găzduită de Ştefania Cîrcu şi difuzată de luni până joi, de la ora 22:30, au anunţat producătorii într-un comunicat.
De menționat este faptul că Ştefania Cîrcu are 24 de ani, este actriţă de teatru şi film și a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Arta Actorului.
Totodată, aceasta a jucat recent în filmul „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020) şi este cunoscută şi pentru rolul din spectacolul „Neguţătorul din Veneţia” (2019) pus în scenă la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, dar şi pentru intervenţiile alături de Dragoş Pătraru din emisiunea „Starea naţiei”.
Reacția lui Dragoș Pătraru
În ceea ce priveștea reacția lui Pătraru, acesta susține că are încredere în Ștefania și în publicul larg, care urmează să o îndrăgească pe toată perioada lunii august.
„Am mare încredere că publicul o va îndrăgi pe Ştefania din primul minut al emisiunii. Are ce-i trebuie pentru a reuşi. Avem de-a face cu prea mult testosteron în presa românească. Iar cotele misoginismului sunt îngrijorătoare, cum se întâmplă şi-n politică, unde câte o femeie e promovată ici-colo, doar ca să dea bine”, a spus acesta.
Totodată, el a mai subliniat faptul că a mai văzut un astfel de model în SUA și consideră că va avea un impact pozitiv asupra telespectatorilor. Acesta susține că producătorii emisiunii au înțeles modificare și și-ar dori ca acest proiect să fie făcut în fiecare vară
„Sigur, nu inventăm noi apa caldă. Am văzut modelul ăsta făcut cu mare succes la americani. Jon Stewart, la «The Daily Show», îi lăsa la pupitru în vacanţe pe oamenii din echipa lui. I-am văzut crescând aşa pe John Oliver, pe Samantha Bee, pe Steven Colbert, pe Trevor Noah, care a şi rămas până la urmă să facă emisiunea.
Am vrut să facem asta în fiecare an, dar până acum nu am găsit partenerii care să-şi asume alături de noi investiţia în oameni tineri. Şi pentru asta le mulţumesc celor de la Prima TV, care au înţeles că lucrurile bune necesită nu doar bani, ci şi răbdare şi multă muncă”, a mai spus prezentatorul tv.