Principala prioritate a guvernului, de grad zero, așa cum o consideră consultantul fiscal Dragoș Pătroi, managing partner al DRP TAX și cadru universitar asociat ASE, este dezvoltarea infrastructurii, inclusiv prin parteneriate public – private.
Pe lângă aceasta este nevoie de un mecanism pentru creșterea transparenței în atribuirea contractelor de achiziție public, prin modificarea legislației actuale și introducerea unui nou criteriu de atribuire, pe care putem să-l numim – generic – linia mediană. “În acest sens, se elimină valoarea cea mai scăzută și cea mai ridicată din ofertele financiare participante în cadrul procedurii de atribuire, iar pentru celelalte oferte financiare se face media aritmetică – denumită linie mediană – iar contractul de achiziție publică se atribuie ofertantului care a înaintat oferta financiară cea mai apropiată valoric de această linie mediană”, explică Dragoș Pătroi.
Citiți și: ANALIZĂ 5 priorități pentru Guvernul Cioloș
Potrivit consultantului fiscal, trebuie gândit și un sistem de auditare al celor care pot depune oferte în cadrul acestor proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică, pe sectoare de activitate, “să nu ne trezim în situația în care o anumită firmă, agreată politic, le face pe toate – plantează și panseluțe la primării, face și curat în spitale sau lucrări de deratizare în școli etc”.
O altă prioritate, conform lui Dragoș Pătroi, constă în implementarea unui soft de eliberare automată și computerizată a tuturor autorizațiilor necesare funcționării unei societăți comerciale, pe domenii de activitate, fără a fi necesară intervenția umană. Ulterior, organele de control competente pe fiecare sector de activitate în parte vor verifica doar conformitatea datelor declarate de contribuabili și respectarea criteriilor avute în vedere la eliberarea computerizată a autorizațiilor.
Depolitizarea și debirocratizarea sistemului public este o altă prioritate și trebuie realizată prin reducerea semnificativă a numărului funcționarilor din sistemul public (inclusiv prin standardizarea sarcinilor de serviciu, respectiv a stabilirii încărcării volumului de muncă în mod corespunzător) concomitent cu creșterea salarială substanțială a celor rămași. “Ideea e simplă: funcționari publici puțini (a nu se confunda cu noțiunea de insuficienți, în anumite sectoare vitale de activitate), competenți, dedicați și foarte bine plătiți. Și mai e o idee la fel de simplă: cei care rămân să fie chiar cei care merită să rămână, conform competențelor lor și independent de culoarea politică pe care o au”, spune Dragoș Pătroi.
“Reforma sistemului fiscal comportă, în opinia mea, o abordare distinctă. Am în vedere aici nu numai modificări ale legislației fiscale pe fond, ci și modificări de substanță din punct de vedere instituțional, spre exemplu, externalizarea activității de soluționare a contestațiilor, din cadrul fiscului, pentru a se elimina caracterul (de cele mai multe ori) pur formal al formulării acestor contestații, spre o altă entitate independentă.”, susține Pătroi.
Nu trebuie uitată nici reforma din temelii a sistemului de învătământ, “care să canalizeze fiecare copil pe un drum conform aspirațiilor, deprinderilor și competențelor sale – fie ele teoretice sau practice”. “Cred că a trecut vremea societății socialiste multilateral dezvoltate și fiecare trebuie să se priceapă și să știe să facă efectiv ceva, într un anumit sector de activitate, pentru a se elimina situația celor cu multe diplome, care se pricep la toate, dar nu au efectiv nici o meserie și nu știu să facă nimic concret”, adaugă consultantul.
Răzvan Nicolescu, Deloitte: Guvernul Cioloș trebuie să finalizeze strategia energetică