“Vizăm preluarea unor branduri noi, a unor locații independente pe care să le reamenajăm, investițiile noastre presupunând un efort de 250.000 – 400.000 euro per locație achiziționată. Bugetul de achiziții actual este de circa 2 milioane de euro pentru două noi restaurante”, a declarat Dragoș Petrescu, CEO-ul Grupului City Grill.
În 2015, cifra de afaceri la nivelul grupului a fost de aproximativ 24 milioane de euro, iar estimările pentru anul în curs, după primul trimestru, indică o creștere de 20”, până la 30 de milioane de euro. Dragoș Petrescu apreciază că începând de anul viitor, grupul va avea o creștere constantă de 10-15% anual. Până la sfârșitul lui 2016, numărul de angajați va ajunge la 1.300-1.500 și va crește constant, în raport cu creșterea numărului de locații.
Portofoliul Grupului City Grill cuprinde șapte branduri de restaurante și cafenele. Pe termen scurt, grupul vizează consolidarea și pozitionarea corectă pe piață a celor două branduri noi, Hanu’ lui Manuc și Pescăruș, deschise anul trecut, dar și consolidarea intregului grup.