Firma Trotter Prim, dezvoltatorul lanţului City Grill, va investi în acest an 1,4 milioane de euro pentru deschiderea a două restaurante şi două cafenele City Cafe în Bucureşti şi vizează conservarea afacerilor la nivelul de anul trecut.

„Cele două restaurante City Grill pe care le vom deschide în acest an sunt proprietăţi pe care le-am achiziţionat în 2007 şi care se află în curs de amenajare, respectiv fostul sediu al Bibliotecii Metropolitane şi fosta Primărie a Sectorului 2 Bucureşti. Pentru amenajări vom aloca circa un milion de euro. În ceea ce priveşte cafenelele City Cafe, suntem în negociere pentru locaţii. Investiţia va fi de circa 200.000 de euro pentru fiecare unitate”, a declarat proprietarul City Grill, Dragoş Petrescu.

500.000 de euro pentru modernizare

Planurile companiei mai vizează un proces de modernizare a celor cinci restaurante City Grill din Capitală, investiţia fiind de aproximativ 500.000 de euro.

„Restaurantul City Grill din Centrul Comercial Orhideea a fost modernizat anul trecut, urmează locaţiile din centrul istoric şi zona Primăverii, în acest an, iar de celelalte trei ne vom ocupa în 2011. O astfel de remodelare costă circa 100.000 de euro pentru fiecare unitate şi vizează, printre altele, refacerea design-ului interior al spaţiilor şi reechiparea tehnologică a bucătăriei cu echipamente noi”, a adăugat Petrescu.

Pe lângă restaurantele City Grill, firma mai opereazã nouă unităţi în Bucureşti, respectiv restaurantul Caru’ cu Bere, Hanu’ Berarilor, trei cafenele City Cafe, două Buongiorno, shaormăria Bundetot şi Cantina Sport Bar.

Preţuri mai mici cu 30%

Anul trecut, firma a redus preţurile cu 25-30%, pe fondul crizei, deşi măsura a presupus o reducere de 50% a profitului operaţional.

„Criza a afectat pe toată lumea. Noi avem o strategie foarte agresivă de promovare, care presupune reducerea preţurilor cu 25-30%. Am decis să sacrificăm în aceşti doi ani, 2009 şi 2010, un procentaj considerabil din profitul operaţional pentru susţinerea acestei campanii. Am redus tarifele în toate locaţiile pe care le avem, chiar dacă asta a însemnat o reducere de peste 50% a profitului operaţional”, a afirmat Petrescu.

Trotter Prim a închis anul trecut două restaurante şi o cafenea, în Constanţa şi Bucureşti, relocând activitatea în trei amplasamente mai mari.

„Am închis trei unităţi cu rezultate slabe, care nu se ridicau la nivelul aşteptărilor noastre, în ianuarie şi mai 2009. Este vorba despre City Grill din Galeriile Tom Constanţa şi două unităţi din Capitală, respectiv Bundetot din Iris Mall şi City Cafe din zona Romană. Activitatea a fost transferată în trei locaţii mai eficiente”, a spus Petrescu.

Afaceri mai mari în 2009

Petrescu afirmă că anul trecut a crescut cifra de afaceri a firmei, comparativ cu valoarea de 15 milioane de lei înregistrată în 2008, pe fondul dezvoltării reţelei de unităţi. Proprietarul City Grill nu oferit date privind nivelul cifrei de afaceri în 2009.

„Cea mai mare pondere a avut-o Caru’ cu Bere, cu aproximativ 25% din totalul afacerilor. În schimb, încasările pe bon şi restaurant s-au redus. În acest an vrem să ne conservăm afacerile, eventual să avem o creştere de circa 15%. Ne bazăm pe proiectele de dezvoltare pe care le avem”, a afirmat Petrescu.

Clienţii şi-au schimbat comportamentul din cauza crizei, în condiţiile în care s-au orientat către oferte speciale şi au renunţat la anumite servicii.

„Clienţii preferă acum meniuri cu discount-uri şi oferte speciale. A scăzut media de bani cheltuiţi pe tranzacţie, ca urmare a reducerilor de preţ şi a scăderii apetitului pentru consum. Tot din cauza crizei toate relaţiile cu partenerii noştri s-au repoziţionat, termenele de plată s-au redus, anumite preţuri au scăzut, iar calitatea materiilor prime a crescut din cauza concurenţei. În ceea ce priveşte datoriile, acestea au scăzut pentru că am negociat scăderi de preţ şi creşterea calităţii produselor în detrimentul termenelor de plată”, a arătat Petrescu.

Petrescu nu se gândeşte să vândă

Proprietarul City Grill a spus că anul trecut a primit mai multe oferte de cumpărare a unităţilor pe care le controlează, însă momentan nu intenţionează să vândă afacerea.

„Am avut oferte, însă afacerea mea de restaurante este una cu un caracter puternic antreprenorial, fiind mai dificil de tranzacţionat. Ofertanţi sunt, însă nu este momentul să vindem acum”, a spus Petrescu.

El a menţionat că în prezent cel mai mare risc este reprezintat de instabilitatea economică şi tot ceea ce implică, respectiv mişcări de stradă, legislaţie, taxe şi impozite şi stabilitatea leului.

Pentru următorii ani, planurile companiei vizează extinderea brandului City Grill în principalele oraşe din România.

„Vom lansa sistemul de franciză pentru brandul City Grill în provincie. Încă nu ştim câte restaurante vom deschide, ne gândim la primele zece oraşe din ţară. Anul acesta vom selecta aplicaţiile şi vom alege candidaţii, iar din 2011 vom începe să deschidem unităţi. Cel mai dificil pas din procesul de deschidere a unei francize este selectarea francizatului, depinde care este cererea pe piaţa respectivă şi ce potenţiali candidaţi există”, a spus Petrescu.

Compania mai deţine un teren în Predeal, unde vrea să amenajeze o cabană de schi. Potrivit lui Petrescu, lucrările de construcţie nu vor fi demarate deocamdată, în condiţiile în care în zonă nu există o infrastructură de acces adecvată.

„Avem un teren de 2.000 de metri pătraţi la Predeal, în zona hotelului Orizont, şi ne gândim să construim o cabană de schi. Ar trebui construit acum pentru că au scăzut preţurile, însă nu vom începe lucrările până când nu va exista o infrastructură de acces adecvată în zonă”, a încheiat Petrescu.

SURSA: Mediafax